A pierdut titlul «Miss USA» din cauza homosexualilor

foto4.jpgMajoritatea bărbaţilor din juriu erau gay

Ocupanta locului doi la concursul de frumuseţe “Miss USA” crede că declaraţia pe care a făcut-o împotriva căsătoriilor între homosexuali a costat-o titlul. Asta după ce a descoperit că în juriu, “majoritatea bărbaţilor se iubeau cu alţi bărbaţi”.

Miss California, Carrie Prejean, a declarat în timpul concursului că, în opinia ei, “o căsătorie trebuie să fie între un bărbat şi o femeie”. Ea a răspuns astfel unei întrebări venite din partea unuia dintre membrii juriului, blogger-ul Perez Hilton. “M-a costat coroana”, a declarat Carrie Prejean, după ce competiţia a fost câştigată de Kristen Dalton, Miss North Carolina.

“Trăim într-o ţară unde poţi alege să te căsătoreşti şi cu persoane de acelaşi sex. Cred totuşi că o căsătorie trebuie să fie între un bărbat şi o femeie. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar eu aşa am fost crescută”, a fost răspunsul complet al concurentei. Remarca ei a atras atât huiduieli cât şi aplauze din partea publicului. “A pierdut concursul din cauza acelei întrebări. La acel moment, era clar înaintea oponentei sale”, a declarat Perez Hilton, pentru postul ABC News.
sursa: click

Adauga un comentariu

*