Peste jumătate din populaţia UE resimte în plan personal consecinţele crizei

Peste jumătate (58%) dintre cetăţenii UE resimt în plan personal consecinţele crizei fiananciare mondiale, potrivit concluziilor unui sondaj Eurobarometru, iar mai mult de două treimi din populaţia blocului comunitar susţine măsurile coordonate ale statelor membre pentru combaterea crizei. Doar 39% dintre cetăţenii europeni cred că că guvernele celor 27 de state membre au derulat, până în prezent, suficiente măsuri anticriză, în timp ce 81% dintre respondenţi susţin că actuala criză va avea consecinţe importante asupra economiei Uniunii Europene, se arată într-un comunicat transmis marţi de Parlamentul European, care prezintă concluziile unui sondaj Eurobarometru derulat în perioada ianuarie-februarie. În acelaşi timp, mai mult de două treimi din populaţia Uniunii e de părere că măsurile discutate în prezent la nivelul blocului comunitar, precum mai buna coordonare a politicilor economice şi financiare şi consolidarea prerogativelor de supraveghere financiară ale forurilor europene, sunt eficiente. Cetăţenii europeni manifestă mai multă încredere în forurile UE (17%) faţă de guvernele naţionale (14%) în ceea ce priveşte identificarea şi aplicarea de soluţii eficiente pentru combaterea crizei. Totuşi, grupul celor mai mari opt puteri economice ale lumii se bucură de încrederea a 25% dintre respondenţi. În opinia celor interviecaţi, UE este cel mai puţin capabilă să gestioneze criza, potriviti respondenţilor din Marea Britanie (6%), Suedia (8%) şi Danemarca (9%). Grecii, polonezii şi ciprioţii au cea mai mare încredere în organismele comunitare (26-28% dintre cei chestionaţi s-au pronunţat în favoarea soluţiilor UE). Grupul G8 ar fi cel mai „capabil” în opinia olandezilor, germanilor şi suedezilor (34-36%), dar obţinut cele mai nefavorabile voturi din partea respondenţilor din Malta, România şi Irlanda (10%, 11% şi, respectiv, 12%). Referitor la beneficiile aduse de adoptarea monedei unice europene, concluziile sondajului Eurobarometru nu sunt concludente. 44% dintre respondenţii din UE spun că euro a atenuat efectele negative ale crizei, iar 39% dintre cei chestionaţi consideră că valuta nu a atins acest obiectiv.

Adauga un comentariu

*