Drepturile infractorului

Daca vrei sa capeti faima de analist si prezicator, trebuie sa debitezi ineptii si banalitati cu iz de teorema zilnic, cu tupeu maxim. Altfel, lumea te va taxa in putinele ocazii in care ti-ai spus parerea si ai dat gres. Reteta este universal valabila in lumea de azi. Mai degraba devalizezi o banca, impusti trei oameni, mituiesti, falsifici si calomniezi – toate la un loc -, decât sa furi jumatate de sac de furaj pentru iepuri. In primul caz, ai mari sanse sa scapi, sau in ce mai rau caz sa fii lovit cu o perna in cap: invoci prezumtia de nevinovatie si acuzi procurorul ca ti-a interpretat tendentios faptele, urmând o comanda politica. In al doilea caz, nu prea poti sa-l convingi cu nimic pe paznicul care te-a prins, pe politistul care te-a dus la arest sau pe slujitorii justitiei ce se ocupa de dosar. Impotriva hotilor marunti – iar mare parte din populatie face parte din aceasta categorie, pentru ca fiecare a furat de la serviciu pe vremea lui Ceausescu -, masurile sunt rapide si drastice. Puscaria te manânca. Trebuie dat un exemplu, nu? Se intâmpla toate acestea pentru ca nimeni nu da atentie proportiilor. Bunul simt al publicului este mereu acoperit de scandalul mediatic. Asa cum observa cu cinism Heinrich Himmler, „o mie de soldati morti intr-o batalie reprezinta o tragedie; un milion de prizonieri anonimi ucisi in lagar sunt doar o cifra”. Pe asta se bazeaza interlopii si rechinii din afaceri si politica. Dar aceasta logica trebuie si aplicata. Iar aici intra in scena aparatorii. Diferenta intre marii mafioti si micii gainari o fac avocatii. Evident, aia hârsiti, imbatrâniti in rele, nu cei din oficiu. Ei cunosc mai bine decât oricine „drepturile omului”, asa incât clientii lor sunt scosi pe cautiune, iar procesul dureaza apoi ani lungi, cu tergiversari, retractari din partea martorilor, cereri de stramutare a cauzei si o groaza de chichite care-l fac pe mafiot scapat, o data ce cazul sau devine plictisitor iar banii inculpatului penetreaza intransigenta juristilor. Atât de mult trâmbitatele drepturi ale omului se arata a fi, de fapt, drepturile infractorului, deoarece opereaza doar in favoarea acestora. Am avut speranta ca arestarile lui Gigi Becali si Cornel Penescu vor fi semnalul pentru un alt curs al dreptatii in România. Deceptie. Inca una, mai bine zis. Latifundiarul a iesit, iar Penescu pare si el cu un picior afara din penitenciar. Scapa sefii si ramân executantii umili, de tip Zmarandescu si Libertatu. Pacatul lor cel mai mare este ca nu au anvergura: daca ciomagarul lui Becali câstiga fraudulos miliarde pe spatele Armatei, iar amploiatul lui Penescu isi punea gorilele sa toace un amarât, ar fi putut sa beneficieze de clementa. Sistemul juridic recompenseaza excelenta, nu mediocritatea. Cornel PINTER