Trafic scazut la frontiera in zilele de Paste

trafic-tigari-1.jpgIn perioada sarbatorilor pascale, frontierele României au fost tranzitate de peste 364.000 persoane si 117.380 mijloace de transport, anul acesta fiind inregistrata o scadere a traficului general de persoane cu aproximativ 8 la suta fata de perioada similara a anului trecut. Astfel, in intervalul 17 – 20 aprilie, au intrat in tara 171.600 de persoane si au iesit 192.400 persoane. Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost cele din vestul si sudul tarii. Astfel, frontiera cu Ungaria a fost tranzitata de 171.810 persoane, din care 106.260 cetateni români, iar granita cu Bulgaria, de 52.350 persoane, 34.065 fiind cetateni români. In perioada sarbatorilor pascale ale anului trecut, la frontiera româna, au fost inregistrate peste 393.000 treceri persoane, din care aproximativ 233.500 au fost cetateni români si 159.500 cetateni straini. Pentru evitarea aglomerarilor si realizarea unui control operativ si fluent, Politia de Frontiera Româna a luat masuri de suplimentare a numarului personalului care desfasoara activitati in punctele de trecere si, de asemenea, in functie de situatie, de crestere a numarului arterelor de control, atât pe sensul de intrare in tara cât si pe cel de iesire. De asemenea, au fost dispuse masuri pentru asigurarea unei supravegheri sporite a frontierei de stat, prin aplicarea masurilor legale, in vederea prevenirii si combaterii infractionalitatii transfrontaliere. In acest sens, in aceasta perioada, aproximativ 3.500 politisti de frontiera au desfasurat, zilnic, activitati de supraveghere si control a frontierei de stat. Totodata, ofiteri din cadrul Inspectoratului General al Politiei de Frontiera au fost detasati in punctele de frontiera importante, in vederea monitorizarii traficului, precum si pentru indrumarea si sprijinirea colegilor care isi desfasoara activitatea la controlul de frontiera.

Au fost confiscate bunuri de contrabanda de 300 de mii lei

Din punctul de vedere al situatiei operative, in intervalul 17 – 20 aprilie, politistii de frontiera au depistat 211 fapte ilegale, din care 46 infractiuni si 165 contraventii. Totodata, au fost retinute in vederea confiscarii – independent sau in colaborare cu lucratorii vamali – bunuri de contrabanda in valoare de peste 259.300 lei. Numai in ultimele 24 ore, politistii de frontiera din cadrul I.J.P.F. Caras Severin, impreuna cu lucratori din cadrul I.P.J. Caras Severin, au depistat 12 persoane care incercau sa introduca in tara aproximativ 47.260 pachete tigari, in valoare de 189.040 lei. Astfel, pe 20 aprilie, politistii de frontiera din cadrul Sectorului P.F. Naidas, impreuna cu lucratori din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor din I.P.J. Caras Severin, au desfasurat, in Punctul de Trecere a Frontierei Naidas, o actiune specifica pe linia combaterii traficului cu tigari. In zona magazinelor Duty Free, au fost identificati 12 cetateni români care achizitionasera diferite cantitati de tigari, marcile Marble, Pall Mall si Ashima, in total 47.260 pachete tigari, pe care intentionau sa le introduca in tara. Având in vedere faptul ca autoritatea vamala nu le-a permis intrarea in tara cu marfa achizitionata, acestia au abandonat tigarile, in valoare de 189.040 lei, in favoarea statului. (D.M.)

Adauga un comentariu

*