Printre marile figuri ale intelectualitatii bacauane din prima jumatate a secolului trecut, I.I. Stoican ocupa, fara indoiala, un loc de frunte. Dintre multiplele fatete ale personalitatii sale, este greu sa ierarhizam ordinea in care s-a manifestat talentul sau, atât in arta scrisului, cât si in maiestria vorbirii.
Ca pregatire intelectuala, desigur ca s-a format ca jurist. Decenii de-a rândul ca avocat in Baroul Bacau, el s-a afirmat nu numai prin solida sa pregatire juridica capatata in anii studentiei la Universitatea din Iasi, dar si printr-un talent oratoric deosebit, care imbinate fericit au dus la obtinerea unor rasunatoare succese la bara.
Curtea cu juri din perioada dintre cele doua razboaie mondiale a fost dominata de „maestru” unanim recunoscut nu numai in orasul nostru, dar si in toata Moldova. Apararea facuta cunoscutului „haiduc” Coroi este imortalizata in analele marelor pledoarii ce au rasunat vreodata in salile Palatelor de Justitie.
Inca de tânar, student fiind, avocatul Stoican a patruns ferm si in domeniul scrisului. A inceput prin a mânui condeiul in ziaristica. Debuteaza la „Unirea” din Iasi, publicatia lui A.C.Cuza. Era anul 1912. A colaborat apoi continuu, timp de 10 ani, pâna in 1922, la „Neamul Românesc” a marelui N.Iorga. Toate articolele din „Neamul Românesc” au aparut intr-un volum editat de editura „Cartea Româneasca” intitulat „Credinta nemuritoare”. Semnatura sa, aparea frecvent si in „Nationalul” lui Toma Stelian, ca si in paginile ziarelor epocii, „Minerva”, „Indreptarea”, „Viitorul”. Cunoscutul cotidian „Adevarul” l-a avut de asemenea printre colaboratorii sai. Se face cunoscut si la Cluj, unde scrie la „Cultura poporului”, ca si la Cernauti, unde publica in „Timpul”.
La Bacau, timp de aproape 30 de ani a scris saptamânal la aproape toate gazetele locale, printre care si cunoscutul „Ateneu cultural”.
Iata cum era infatisat in presa locala in anul 1938, intr-un articol, intitulat „Decanul nostru” din ziarul „Bacau”: „Condeiul decanului nostru este un condei de talent, un condei de idealism, de cultura, de sinceritate, de desinteresare desavârsita, un condei gustat si de intelectuali si de multime. Un condei nepretuit pentru prieteni, temut pentru adversari. Toate articolele sale, care se pot citi oricând, strânse laolalta ar alcatui mai multe volume.”
Scrisul sau nu s-a oprit insa la ziaristica. Ani de-a rândul, el a publicat romane si diverse scrieri in care se dovedeste un atent observator al vietii sociale de atunci. Debutul ca scriitor si-l face in 1920 cu romanul „Infloreau trandafirii”. Prin lirismul sau, el ne aminteste de un alt mare avocat scriitor, Ionel Teodoreanu, care va lansa, 5 ani mai târziu, vestitul „La Medeleni”. A urmat „Jurnalul de razboi”, „Crâmpeie din tragica noastra epopee”, romanele „Tragedie muta”, „Eva”, „Biserica arsa”, precum si volumul de versuri „Perle pentru colierul tau”.
In volumul de profiluri „Suflete”, avocatul scriitor evoca multe figuri ale orasului nostru de alta data – profesori, magistrati, avocati, eroi ai neamului, ridicati de pe meleagurile acestea si care s-au jertfit pentru idealurile generatiei de atunci fauritoare a României Mari, reintregite. In acele pagini, autorul il evoca si pe marele carturar N. Iorga, de care-l lega puternice sentimente de pretuire si admiratie. Desi el singur, un autentic talent oratoric, nu poate sa nu se extazieze in fata coplesitoarei elocinte a marelui Iorga. „Era la
Stoican se stinge din viata, in mai 1949, la doar 58 de ani. Uitarea s-a asternut peste numele si activitatea sa. Este o mare nedreptate.
Av. Gh. DALBAN
