Elena Gheorghe a avut prima repetiţie pentru Eurovision, la Moscova

elena-gheorghe-eurovision3.jpgElena Gheorghe, reprezentanta României la Eurovision, a avut luni prima repetiţie la Moscova pentru piesa „The Balkan Girls”, pe care ea o va interpreta în semifinala programată pe 12 mai, informează TVR.

Elena Gheorghe , împreună cu cele cinci colege – patru dansatoare şi o solistă pentru baking vocals -, a urcat luni pentru prima dată pe scena Eurovision , mai întâi pentru diverse teste tehnice şi reglaje, apoi pentru repetiţia propriu-zisă. Nu au existat probleme majore, ci unele modificări ce urmează a fi făcute de organizatori.

Elena a fost singura artistă care a venit la conferinţa de presă programată după repetiţie îmbrăcată altfel decât a evoluat pe scenă. Chiar dacă a avut la dispoziţie numai câteva minute, ea a ţinut să se schimbe şi să se prezinte în faţa jurnaliştilor îmbrăcată în costum popular românesc. De altfel, acest lucru a fost nu numai remarcat de jurnalişti, ci şi apreciat, mai ales în momentul în care Elena a declarat că are costumul de la mama ei şi că îl poartă cu multă mândrie. Iar când ea a fost rugată să cânte ceva în faţa celor prezenţi la conferinţa de presă, Elena a ales să interpreteze „Balada lui Avram Iancu”, lucru care i-a surprins plăcut pe toţi. Şi chiar dacă nu au înţeles cuvintele cântecului, mulţi jurnalişti s-au lăsat antrenaţi de refren şi au fredonat împreună cu Elena.

De asemenea, jurnaliştii străini au fost de părere că Elena este cea mai frumoasă concurentă a Eurovisionului din acest an.

Pentru miercuri, Elena are programată o vizită în Piaţa Roşie, cea de-a doua repetiţie urmând să aibă loc vineri. Până atunci, însă, nimeni nu are liber, pentru că, în timp ce delegaţia lucrează cu tehnicienii ruşi pentru rezolvarea tuturor aspectelor legate de momentul României din concurs, Elena şi colegele ei de scenă repeta zilnic într-un spaţiu special amenajat partea de coregrafie şi interpretare vocală.

Elena va intra în concursul de la Moscova pe 12 mai, în prima semifinală Eurovision, interpretând piesa „The Balkan Girls”, compusă de Laurenţiu Duţă. Atât semifinalele, cât şi finala, organizate în zilele de 12, 14, respectiv 16 mai, vor putea fi urmărite în direct pe TVR 1 şi pe TVR Internaţional.
sursa: mediafax
The Balkan Girls

Comentarii

  1. FreevyJeanny a zis:

    Да уж. В этом блоге хоть комментаторы нормальные.. А то пишут обычно в комментарии ерунду всякую.

  2. duamydayexcab a zis:

    Суперский пост! Блог уже в ридере )

  3. Guarsebrale a zis:

    Автор, а Вы в каком городе живете если не секрет?

Adauga un comentariu

*