Un „cadou” de 1 Mai

Tavalugul schimbarilor in institutii a ajuns si la SCM Bacau. De 1 Mai, directorul interimar al clubului, Liliana Manole, a primit preaviz de eliberare din functie. Acest eveniment era asteptat sa se intâmple demult, mai ales dupa alegerile parlamentare din noiembrie 2008, pierdute de PNL. Cam din aceeasi perioada au aparut zvonurile privind un pretendent la scaunul directorial al SCM, nimeni altul decât cunoscutul antrenor de box Relu Auras. Vechea lege a functionarilor publici, lasata de liberali, a fost anihilata insa mult mai târziu de ordonanta de urgenta a Guvernului Boc, astfel ca majoritatea sefilor de cluburi sportive au rezistat pe pozitii.
Acum, privind la rece situatia, trebuie sa spunem ca directoratul Lilianei Manole nu a fost unul rau; cum, la fel, nu putem nega ca o cariera de antrenor ca a lui Relu Auras ar merita promovarea la un rang mai inalt in cadrul clubului in care activeaza. Ramâne insa doar parerea de rau ca sportul a fost cu totul inrobit politicii, dupa ce Dorin Aradavoaicei a plecat la Dinamo. Iar asta nu va oferi absolut deloc stabilitatea necesara la SCM. Foarte probabil, clubul nu va beneficia de aceeasi sustinere financiara din partea Consiliului Local, dominat de liberali. Mai mult, pozitia lui Auras va fi amenintata cât de curând, o data ce MTS va scapa de cluburi, pasându-le primariilor.

Adauga un comentariu

*