Luni, 25 mai, va debuta cea de-a XIV-a editie a festivalului international “TI AMO”, de la Onesti, care se va desfasura pe durata intregii saptamâni, pâna duminica, 31 mai. Principalul organizator al manifestarii, Casa de Cultura din Onesti, care beneficiaza de finantare de la Primaria si Consiliul Local Onesti, s-a apropiat de final cu pregatirile, care au inceput inca de anul trecut, imediat dupa terminarea editiei anterioare a festivalului. Au fost selectati concurentii care s-au calificat in finala festivalului, dintre care 21 sunt din România si 17 provin din 13 tari straine, a fost definitivata agenda festivalului, s-a stabilit componenta juriului international si s-au pregatit premiile si materialele publicitare. “Pregatirile sunt in plina desfasurare, iar organizatorii doresc sa le ofere celor prezenti un eveniment de calitate, deziderat esential avut in vedere la fiecare dintre editiile anterioare – se precizeaza intr-un comunicat de presa semnat de profesorul Theodor Adobricai, presedinte al festivalului, si de Alexandru Toma, sef al Departamentului Media din cadrul festivalului. In prezent, se definitiveaza scena, iar grupul de tehnicieni de la Axial Music face ultimele probe privind sonorizarea si luminile. Se mai lucreaza inca la scenariu, iar odata cu sosirea celor doi prezentatori, Miruna Codruta Oprea si Horia Gumeni, de la TVR Iasi, vor fi definitivate si ultimele detalii. O mare parte dintre concurenti sunt asteptati sa ajunga la Onesti luni, 25 mai, odata cu sosirea, de la Pistoia (Italia), a ambasadorului de pace de pe lânga UNESCO Zenovia Ilisei, unul dintre vicepresedintii festivalului si promotorul ideii ca spiritul <
Parada stradala, concurs, spectacol in aer liber si excursii
Concursul propriu-zis din cadrul festivalului se va desfasura in doua zile, miercuri, 27 mai, si joi, 28 mai, iar spectacolul de gala si festivitatea de inmânare a premiilor vor avea loc sâmbata, 30 mai, insa manifestarea de la Onesti include mult mai multe actiuni. Astfel, toate delegatiile prezente la festival vor lua parte la o parada pe strazile Onestiului, pornind de la Casa de Cultura si ajungând pâna la sediul Primariei, unde va avea loc intâlnirea cu primarul Emil Lemnaru, la care vor asista si reprezentanti ai Consiliului local. In prima parte a zilelor de marti, miercuri, joi si vineri, se vor organiza excursii pentru participantii la festival, la Salina Târgu Ocna (marti), Manastirea Bogdana si Biserica lui Stefan cel Mare (miercuri si joi), Slanic Moldova si Poiana Sarata (vineri). Tot pentru vineri, dar seara, a fost programat si un mare spectacol in aer liber, pe platoul din fata Casei de Cultura, care va fi urmat de manifestarile distractive organizate de Discoteca “Baby Star”. Concurentii de anul acesta provin din Italia, Spania, Portugalia, Rusia, Malta, Georgia, Palestina, Liban, Israel, Bulgaria, Moldova, Taiwan, Insulele Mauritius si România, iar juriul este format din 9 membri, din Spania, Malta, Georgia, Italia, Bulgaria si România, fiind prezidat de Carmen Olaru, de la TVR Iasi.
Florin TANASE