Filmul lui Corneliu Porumboiu „Poliţist, adjectiv” a obţinut două premii la Cannes

corneliu-porumboiu.jpgFilmul românesc a mai înregistrat o victorie importantă. „Poliţist, adjectiv” al lui Corneliu Porumboiu a fost distins cu două premii la Festivalul de la Cannes. Cel al presei şi premiul juriului de specialitate. Pelicula era oricum favorita competiţiei, după ce a primit recenzii excelente din partea presei internaţioanale. „Poliţist, adjectiv” va putea fi văzut în premieră în România la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, care va avea loc in perioada 30 mai – 7 iunie.
Filmul „Poliţist, adjectiv”, al regizorului român Corneliu Porumboiu, a fost proiectat la Cannes în cadrul secţiunii Un Certain Regard. Pelicula prezintă povestea unui tânăr poliţist din provincie, care îşi pierde încrederea în meseria sa. Filmul a primit cronici laudative, după premiera mondială, de la Cannes, în publicaţii precum Variety şi The New York Times. Potrivit presei americane de specialitate, „Poliţist, adjectiv” este de departe cel mai bun film din afara competiţiei principale. Cu toate că a beneficiat doar de o singură proiecţie, în cadrul unei secţiuni secundare, „Poliţist Adjectiv” a reuşit să impresioneze juriul Federaţiei Internaţionale a presei Cinematografice. Comedia a fost realizată la începutul anului 2009, la Vaslui, oraşul natal al lui Corneliu Porumboiu. Protagonistul peliculei este Dragoş Bucur, care joacă alături de Vlad Ivanov şi Cosmin Seleşi. „Poliţist, adjectiv” va putea fi văzut în premieră în România la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, care va avea loc între 30 mai şi 7 iunie.

Adauga un comentariu

*