EROII NEAMULUI ROMÂNESC

Popoarele care nu au o istorie indelungată , nu au nici rădăcini adânci şi de obicei evită să vorbească prea mult despre trecutul lor şi cu atât mai puţin despre trecutul altor popoare. O variantă şi mai rea este aceea că ignoră importanţa acestui fenomen sau metaforic vorbind , nu au cu ce se legitima şi trag cu pistolul în trecutul lor sau al altora . Acest fenomen de inconştienţă psihosocială nu este în nici un caz specific poporului român care de peste 2000 de ani are mari evenimente istorice pe care le sărbătoreşte cu mare fast dar şi mândrie naţională . Cred că noi românii avem autoritatea morală să spunem celor care trag cu pistolul în trecut că îi paşte primejdia ca viitorul să tragă cu tunul în ei. Până la primul ărzboi mondial, românii îşi pomeneau eroii în prima sâmbătă a morţilor din an şi bineănţeles că predomina numele celor din cel mai apropiat , mai mare şi mai important război de până atunci : Războiul de Independenţă de la 1877. Printre marile evenimente pe care românii le sărbătoreau atunci , an de an ;i le sărbătoresc şi acum este şi independenţa de stat de la 1877. În articolul de faţă vom aminti câteva lucruri despre operaţiunile militare şi despre implicaţiile şi semnificaţia acestui eveniment pentru ca în acest mod să pomenim de eroii acestui război cu ocazia zilei lor , care după 1920 se sărbătoreşte cu ocazia Înălţării Domnului. Ruşii ar fi vrut ca rolul armatei române să se reducă la paza Dunării şi să nu se amestece în războiul din Balcani. Voiau ca să aibă pentru ei gloria de a alunga pe turci din Europa şi se temeau , pe de altă parte să nu fie datori Romîniei , căreia se pregăteau să-i răpească Basarabia sudică. Lucrurile s-au petrecut însă altfel deoarece independenţa României a fost plătită cu sânge. La Plevna , Rahova , Smârdan şi Vidin oştirea română s-a acoperit de glorie nepieritoare , demne de slăvitele victorii de la Rovine , Vaslui şi Călugăreni. Independenţa votată la 9 mai 1877 şi proclamată la 10 mai a avut deci , girul întregului popor român. Tocmai când se credeau pe deplin învingători , ruşii au întâmpinat o rezistenţă neaşteptată la Plevna întărită şi condusă de marele vizir Osman Paşa , care a respins în două rânduri asalturile armatei ruseşti. Văzându-se în imposibilitatea de a înainta şi fiind ameninţaţi din spate de garnizoanele turceşti rămase în unele cetăţi de la Dunăre , ruşii au fost nevoiţi să facă apel la români. Marele duce Nicolae şi comandantul armatei ruseşti , trimite la 19 iulie 1877 , o telegramă principelui Carol I rugândul „să treacă Dunărea pe unde va voi , că turcii ne prăpădesc”. Armata română trecu Dunărea la 20 august 1877 pe la Zimnicea şi s-a îndreptat spre Plevna , unde s-au unit cu ruşii. Principele Carol care intrase în persoană pe câmpul de luptă este proclamat Comandant Suprem al armatelor ruso- române din faţa Plevnei.
La 30 august , de ziua ţarului , a avut loc asaltul general asupra Plevnei , respins însă în mod sângeros de turci . Numai românii au reuşit să înainteze , cucerind reduta Griviţa . Principele Carol I a exspus atunci părerea că Plevna nu poate fi luată cu asalt , ci trebuie înconjurată din toate părţile şi silită să se predea prin foamete şi lipsă de muniţie. Sfatul a fost ascultat şi a început asaltul Plevnei. Între timp armata română atacă Rahova şi o cucereşte la 9 noiembrie 1877. La sfârşitul lunii noeimbrie Osman Paşa eşuiază în ieşirea din încercuire şi se predă colonelului român CERCHEZ spunând memorabilele cuvinte : „mă predau bravei şi junei armate române”. După căderea Plevnei , armatele române se despart de cele ruseşti având ca obiectiv cucerirea Vidinului şi apoi a Smârdanului. Operaţiunile militare împotriva Vidinului , nu au fost terminate , deoarece ruşii , care trecuseră Balcanii şi ajunseseră în faţa Constantinopolului i-au silit pe turci să ceară închierea armistiţiului. La începutul lunii februarie , la încheierea armistiţiului , turcii au predat cetatea Vidinului , armatei române. Încă înainte de încheierea păcii cu turcii , ruşii au făcut cunoscut românilor că intenţionează să reia cele trei judeţe din sudul Basarabiei : Cahul , Bolgrad şi Ismail ,cedate Moldovei prin pacea de la Paris din 1856. Zadarnic au protestat românii şi parlamentul a votat integritatea teritorială . La protestul României , ruşii au ameninţat cu dezarmarea armatei româneşti , ameninţare la care principele Carol I a răspuns mândru că armata care a luptat în faţa ţarului la Plevna poate fi zdrobită dar nu dezarmată.
Prin pacea de la San – Ştefano , încheiată între ruşi şi turci , la 19 februarie 1878 , se stabilea ,,independenţa ROMÂNIEI şi SERBIEI ,, anexarea Dobrogei de către Rusia care o punea la dispoziţia României în schimbul Basarabiei de sud. La protestul marilor puteri şi în special al Angliei , aranjamentul de la San – Ştefano este anulat convocându-se un nou congres de pace la Berlin. La 1 iunie 1878 românii au profitat de această ocazie şi au prezentat delegaţilor marilor pu-teri un protest împotriva răpirii Basarabiei de sud prin Ion Brătianu şi Mihail Kogălniceanu. Marile puteri nu au ţinut însă, seama de acest protest şi au consfinţit prin pacea de la Berlin , anexarea celor trei judeţe basarabene , dând în schimb , României Dobrogea cu gurile Dunării şi cu portul Constanţa – zonă cu o mare putere economică. Principele Carol a fost proclamat rege la 14 martie 1881 iar la 10 mai , în acelaşi an , a fost încoronat cu o coroană de oţel turnată dintr –un tun turcesc , confiscat în timpul războiului. Opera regelui Carol I a fost mare în război, însă mai mare a fost în timp de pace. Lunga sa domnie , de 48 de ani , a fost o epocă de pace şi linişte internă , căreia i se datorase şi progresele făcute atunci în ţara noastră pe plan economic. Regele Carol s-a stins din viaţă la castelul său de la Sinaia , în 27 septembrie 1914 la vârsta de 75 de ani ,înconjurat de regretul dar şi de respectul tuturor românilor.
DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ŞI SĂI ODIHNEASCĂ PE TOŢI EROII NEAMULUI ROMÂNESC! Ne gândim , acum şi la cei din primul şi al doilea război mondial, căzuţi în fosta URSS , pe teritoriul Ungariei , Austriei şi Cehoslovaciei , care s-au jertfit pentru ROMÂNIA MARE , pentru independenţa şi libertatea ei şi de ce nu şi la cei din Afganistan şi Iraq datorită cărora România este astăzi membră în NATO şi UE.
Comandor (r) dr. Vasile FLOREA ,Colonel (r) M. PURCARU