Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Bacau a demarat miercuri a doua campanie nationala de control in domeniul constructii din acest an. „Actiunea din perioada 27-29 mai urmareste respectarea legislatiei privind relatiile de munca si sanatatea si securitatea muncii la mai multe zeci de agenti economici din judet. Singura problema ar fi ca azi e sarbatoare mare si multe societati obisnuiesc sa dea liber angajatilor cu asemenea ocazii”, a declarat ieri noul director ITM Cristian Cucuian. Campania precedenta derulata de inspectorii de munca in constructii s-a soldat in Bacau, luna trecuta, cu 14 amenzi in valoare de 59.000 de lei, jumatate dintre ele pentru munca la negru.
Alin LEANCA