Trăim într-o societate plină de violenţă şi nestatornicie, în care îngerii fie s-au îndepărtat de oameni, fie sunt irelevanţi. Totuşi, în familii şi în aşezămintele de educaţie a copiilor avem impresia că nu s-a instalat criza angelică. Totdeauna o familie binecuvântată cu mulţi copii sau o grădiniţă de educare a copiilor ne aminteşte de grădina raiului. Copiii sunt asemănaţi cu îngerii înaripaţi, ale căror gesturi nevinovate exprimă puritatea divină şi pacea cerească. Nu întâmplător Hristos a spus : „Lăsaţi copiii să vină la Mine, căci îngerii lor în ceruri văd pururea faţa lui Dumnezeu”. Această expresie hristică este semnul că aici, pe pământ, copilul vizualizează prezenţa lui Dumnezeu Cel nevăzut şi exprimă neprihănirea îngerilor între oameni. De aceea, părinţii şi educatorii au fost învestiţi de Dumnezeu cu darul special de a modela „îngeri”, în perspectiva asemănării acestora cu Dumnezeu.
Între datoriile sacre ale pedagogilor sunt şi acelea de a sădi în fiinţa copiilor credinţa în Dumnezeu şi de a se ocupa de sănătatea spirituală a umanităţii. Uluitoare este puterea exemplului educatorilor şi părinţilor în creşterea copiilor. Se ştie că, până la o anumită vârstă, părinţii şi pedagogii sunt exemple supreme, de maximă autoritate şi relevanţă. În sprijinul acestei afirmaţii, o sugestivă parabolă ni se pare plină de semnificaţie :
„Un mare cascador a hotărât să dea un spectacol în aer liber. Anunţul a stârnit curiozitatea multor copii şi tineri, care s-au precipitat la locul spectacolului. Cascadorul, fără plasă de securitate, anunţă că va trece pe o sârmă peste o mare cascadă. Prima încercare îi reuşeşte cascadorului în mod strălucit, spre entuziasmul copiilor şi al celor de faţă. Dar acrobatul îşi anunţă intenţia pentru o a doua tentativă, de data acesta ducând o roabă cu el pe sârmă. Mulţimea urmăreşte cu emoţie reprezentaţia şi aplaudă entuziasmată a doua reuşită. Acum cascadorul îşi anunţă o a treia tentativă, de apogeu . Va purta în roaba sa pe oricine se va oferi din mulţimea numeroasă a spectatorilor. Renumele lui de mare acrobat era mondial. În ciuda faimei şi a celor două spectaculoase izbânzi, nimeni din mulţime nu vrea să se urce în roabă. O linişte se instalează peste toţi. Deodată tăcerea este curmată de un copil care acceptă să urce în roaba acrobatului. A treia încercare este iniţiată cu participarea copilului şi se desfăşoară domol, sub respiraţia întretăiată a mulţimii, încheindu-se cu o a treia izbândă. Au urmat momentele fulminante ale aplauzelor şi ale gloriei. În centrul atenţiei însă nu mai era cascadorul, ci copilul. Reporterii, ziariştii, curioşii dau năvală, întrebându-l : „Şi nu ţi-a fost frică? Ai avut încredere în nenea?”… Copilul răspunde liniştit : „Cum să-mi fie frică ! Doar acesta este tatăl meu!”.
Întâmplarea aceasta arată puterea infinită a fascinaţiei pe care o poate exercita părintele sau educatorul asupra copilului. Cel ce se ocupă de educaţia copiilor devine oglinda vie, modelul suprem, orizontul ultim spre care aceştia privesc. Iar dacă modelului însuşi îi lipseşte conturul voit de Dumnezeu, copilului îi lipseşte accesul la însuşi chipul lui Dumnezeu. El caută în pedagog calităţile care există în Dumnezeu. Dumnezeu Însuşi a pus în el această aspiraţie spre valorile divine şi dacă El nu le găseşte concretizate, este pentru că părintele sau educatorul nu sunt adeseori ce trebuie să fie : „formatori de îngeri”.
Iată ce mare resposabilitate aveţi, voi, părinţilor, în creşterea şi voi, pedagogilor, în educarea lor !
Nu uitaţi niciodată că în mâinile voastre, în gesturile voastre de fiecare zi stă viitorul lumii şi mersul de mâine al istoriei !
De aceea, cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului (1 iunie) şi al Duminicii închinate acestui eveniment de Biserica Orodoxă Română (prima duminică din iunie), vă binecuvântăm pe toţi şi vă asigurăm de toată dragostea în Hristos-Iisus !
† Ioachim Băcăuanul
Arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului
