Saptamâna trecuta, la Onesti si Târgu Ocna a avut loc un exercitiu de simulare a alegerilor europarlamentare, în cadrul proiectului national „Exercitii pentru democratie”, initiat si organizat de Asociatia Pro Democratia (APD), în parteneriat cu Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii, cu scopul stimularii participarii tinerilor la alegerile pentru desemnarea reprezentantilor României în Parlamentul European. Trei colegii din zona au fost selectate pentru a participa la acest eveniment: Colegiul National „Dimitrie Cantemir” si Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, ambele din Onesti, precum si Colegiul National „Costache Negri”, din Târgu Ocna. Alegerile au fost gazduite de Muzeul Municipal de Istorie (la Onesti) si Casa de Cultura (la Târgu Ocna). Elevii claselor a XI-a si a XII-a au fost pusi nu numai în situatia de a-si exprima optiunile electorale, ci si de a se implica activ în organizarea evenimentului, întrucât birourile electorale, al sectiilor de votare si cel judetean, au fost alcatuite majoritar din elevi. „Exercitiul de astazi vine dupa o campanie de informare, care le-a permis elevilor sa cunoasca principalele grupuri parlamentare europene si programele acestora, fara ca pe buletinele de vot sa fie mentionat vreun candidat – ne-a precizat prof. dr. Ramona Alupoaei, coordonatorul proiectului din cadrul Clubului APD Onesti. Chiar daca a fost numai o simulare, elevii au manifestat interes fata de eveniment, având în vedere prezenta la urne, din fiecare liceu prezentându-se peste 100 de elevi”.
Impresii dupa votare
„Astazi am fost adult. Atmosfera oficiala, seriozitatea cu care s-a organizat întregul eveniment m-au facut sa ma simt asa. Am plecat de acolo cu sentimentul ca într-adevar am facut parte din ceva important. Si am avut ocazia sa observ o serie de atitudini în legatura cu votul: de la blazare pâna la emotie, de la indiferenta, pâna la entuziasm. Majoritatea celor care au venit sa voteze nu mai facusera asta niciodata si erau încântati ca niste copii carora li se da o jucarie noua. Unii au fost foarte dezamagiti pentru ca venisera fara buletin si nu au putut vota. Altii, dimpotriva, si-au uitat buletinul în sectia de votare si s-au întors din capatul orasului dupa el. Însa, tot raul spre bine: acum putem fi siguri ca nu li se va întâmpla asta la alegerile reale (Alina Boghiu, clasa a XI-a, colegiul „Dimitrie Cantemir”). „În calitate de membru al comisiei de vot, am vazut aceasta simulare de vot ca pe un exerctiu constructiv pentru mine si colegii mei, deoarece la vârsta adolescentei omul se informeaza si îsi formeaza propriul sistem de valori, iar prin aceasta actiune, cu privire la alegerile Parlamentului European, ei îsi vor putea forma o viziune concreta, caci votul în sine presupune mai întâi de toate informare si apoi asumarea unei responsabilitati (Bianca Aron, clasa a XI-a, colegiul „Dimitrie Cantemir”). „În urma experientei de azi, ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost responsabilitatea cu care elevii au privit aceasta actiune, constientizând importanta pe care o are exercitarea acestui drept de catre fiecare cetatean în parte. De asemenea, au fost disciplinati, au învatat procedura de votare, comportându-se ca niste cetateni maturi, adecvat situatiei în care au fost pusi (Catalin Giana, clasa a XI-a, colegiul „Dimitrie Cantemir”). Gheorghe LEU