Au trecut iata, aproape 7 decenii de la acele evenimente ce au marcat cumplit istoria moderna a tarii noastre. Era tot inceput de vara ca si acum. Ultima decada a lunii iunie a anului 1941. Europa era cotropita in mare parte de Germania nazista. Blitz Krieg-ul german spulberase suveranitatile multor state a vechiului nostru continent. Belgia si Olanda a fost doar culoarele de trecere pentru tancurile nemtesti, pentru care vestita linie Maginot a Frantei nu a constituit decât o desarta iluzie pentru francezi. Se repeta vestita lozinca a lui Bismark: „Deutschland, Deutschland über ales”. Expansiunea teritoriala a Germaniei, visul secular al nemtilor, devenea o realitate. Nordul Frantei a fost ocupat aproape fara rezistenta. Parisul si-a deschis si el portile spre a nu fi distruse monumentele de neegalat ale „capitalei lumii”. Maresalul Petain, acuzat ulterior de colaborationalism, a incercat sa salveze ce se mai putea. O Franta semiocupata cu o capitala improvizata „Vichy”. In timp ce in stralucitorul Paris ofiterii Wermachtului se imbuibau cu delicioasele produse aproape necunoscute in Germania, unde zeci de milioane de locuitori erau hraniti pe cartela, in cabaretele si bistrourile Parisului uniformele verzi ale armatei germane apareau frecvent in decorul de alta data a picturilor lui Toulouse Lautrec, marele impresionist francez. Nu lispeau chiar si uniformele S.S.-istilor. De pe tarmurile Canalului Mânecii, guri de foc ultra moderne cu obuze de mare putere distructiva, amenintau Anglia, unde Winston Churchil incepea sa linisteasca pe britanicii care nu in totalitate isi puteau mentine cunoscutul lor calm britanic.
Danemarca a fost si ea o victima facila, iar in Norvegia flota si aviatia Angliei, venite in ajutorul urmasilor vikingilor, nu au putut face mare lucru. Totodata si Balcanii, unde trupele fasciste ale bufonului „duce” Mussolini se chinuiau, luptând sa ocupe Iugoslvia si Grecia, au fost victime ale Stukas-urilor germane, ce lansau din cerul celor doua tari pasnice, ploaia bombelor fabricate in uzinele lui Goering. Acesta va figura peste câtiva ani in boxa acuzatilor de la Tribunalul International de la Nürenberg, care prefigura streangul in care va atârna, impreuna cu alti criminali de razboi si vestitul stapân al aerului din perioada celui de al 2-lea razboi mondial.
Diplomatia germana a intrat si ea in joc. Pactizeaza cu comunismul din Uniunea Sovietica. Cele doua blestemate ideologii au multe puncte comune. Lor le va cadea victima si România in vara lui 1940. Dar pe harta Europei este indoliata si Polonia, pe care Berlinul si Kremlinul o impart fara mila. Katin-ul unde in groapa comuna au fost aruncate cadavrele a mii de ofiteri polonezi, impuscati pe la spate, si-l contesta fiecare din cele doua tabere de asasini, condusi de Hitler si respectiv Stalin.
Dar lacomia nazistilor confirma zicala ca pofta vine mâncând. Astfel, Uniunea Sovietica, cu gazul metan din Siberia, petrolul din Caucaz si grâul din Ucraina vor fi tentatii mari, ce se doresc mereu in cautarea „spatiului vital”. Acesta, mai ales dupa primul razboi mondial, când in afara pierderii Alsaciei si a Lorenei – revenite Frantei, i s-au luat si coloniile. Astfel ca atacarea Uniunii Sovietice in vara lui 1941 aparea previzibila din punctul de vedere al Berlinului. Acelasi lucru era cuprins si in viziunea conducatorului României de atunci – Ion Antonescu, care raspundea si unei dorinte legitime a românilor: recapatarea teritoriului Basarabiei ce a apartinut Moldovei române pâna in 1812, când a cazut victima planului secular al vechilor tari rusesti: apropierea prin rapturi de Bosfor si Dardanele.
Ce sa mai vorbim de nordul falniciei si dulcei Bucovine, care nu a apartinut niciodata Rusiei! Gresala care s-a facut atunci este faptul ca nu ne-am oprit la Nistru. Noi nu aveam ce cauta pâna in Crimeea si Caucaz.
Iata o fila de istorie ce s-a scris demult, istorie care din fericire a cuprins pentru România si pagini glorioase, chiar daca „România Mare” de dupa 1918 a ramas amputata la rasarit si miazanoapte, iar la miazazi prin pierderea Cadrilaterului, cu Balcicul atât de drag marii regine Maria a României.
Av. Gh. DALBAN
