Mâine, cea de-a doua proba scrisa

bac.jpgCandidatii inscrisi la actuala sesiune a examenului national de bacalaureat au sustinut deja, vineri, 26 iunie, prima proba scrisa, limba si literatura româna. Astazi, 29 iunie 2009, a fost programata cea de-a doua proba scrisa, Limba si literatura materna, proba C, proba la care, in judetul nostru, nu a fost inscris nici un candidat. Cea de-a doua proba scrisa pentru candidatii din judetul Bacau va fi mâine, 30 iunie 2009: proba obligatorie a profilului, proba D, proba scrisa. Miercuri, 1 iulie 2009, candidatii vor sustine o proba la alegere din aria curriculara corespunzatoare specializarii, proba E, proba scrisa sau practica, iar joi, 2 iulie 2009, o proba la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare corespunzatoare specializarii, proba F, proba scrisa sau practica. Duminica, 5 iulie 2009, vor fi afisate rezultatele (pâna la orele 16.00) si, in aceeasi zi, intre orele 16.00 – 20.00, vor putea fi depuse eventualele contestatii. Atentie, insa: cei care intentioneaza sa depuna contestatii la una sau la mai multe probe scrise, trebuie sa-si evalueze cu foarte multa obiectivitate lucrarea, pentru ca, dupa cum se stie, contestatiile urmeaza sa fie rezolvate intr-un alt judet, anuntat de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii in ultimul moment si, in editiile precedente ale examenului national de bacalaureat, n-au fost putine cazurile in care unele lucrari au fost serios depunctate in urma contestatiilor. Intre 7 – 8 iulie 2009 vor fi rezolvate contestatiile iar joi, 9 iulie 2009, vor fi afisate rezultatele finale. (St.O.)

Adauga un comentariu

*