Gripa porcină a ajuns la Iaşi

gripa.jpgLa Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi au fost internaţi ieri doi cetăţeni din Marea Britanie, în vârstă de 16, respectiv 18 ani, infectaţi cu virusul noi gripe, A/H1N1. Cei doi adolescenţi au venit, în urmă cu câteva zile, într-un schimb de experienţă.
Britanicii prezentau la internare simptomele unei răceli obişnuite, dar rezultatele problelor trimise ieri la Bucureşti au arătat astăzi că este vorba despre gripa porcină.
„Cei doi pacienţi vor primi tratament conform indicaţiilor primite de la Institutul „Matei Balş”, din Bucureşti. Ceilalţi copiii sunt sub supravegherea SANEPID. Există posibilitatea să apară noi cazuri, în funcţie de contactul pe care l-au avut cei doi cu membrii grupului din care făceau parte sau cu cei din centrul de plasament unde stăteau”, a precizat Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi.
Grupul din Marea Britanie, din care făceau parte cei doi, format din 18 minori şi 4 cadre didactice, este cazat la Grup Şcolar „Ion Holban”, care aparţine Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi. Cei 22 de britanici sunt ţinuti acum sub supraveghere medicală, separat de ceilalţi copiii din internat.

Adauga un comentariu

*