Taximetristii nu scapa de agentii de circulatie

Conducatorii auto care efectueaza activitati de transport de persoane in regim de taxi sunt controlati din ce in ce mai des de catre agentii de circulatie din cadrul BSCMU. “Acest lucru se datoreaza faptului ca tot mai multi conducatori auto ne semnalizeaza nereguli savârsite in trafic de taximetristi care, fie ca ignora culorile semaforului electric, fie ca se incadreaza pe benzi de citrculatie care nu le permite deplasarea decât intr-o alta directie decât cea in care circula ei, fie ca circula cu viteza. Vom intensifica aceste controlae care vor deveni aproape zilnice”, a declarat comisar Dorin Roman, seful Serviciului Politiei Rutiere Bacau. Joi, 2 iulie, in ajutorul politistilor au sosit si cei de la politia comunitara, astfel incât controlul a fost si mai eficient. Au fost controlate 87 de autovehicule, fiind aplicate 38 sanctiuni contraventionale, in valoare de 6.100 lei. Din cele 38 de sanctiuni, sapte au fost aplicate pentru lipsa atestatului de taximetrist, cinci pentru opriri neregulamentare, una pentru ignorarea culorii rosii a semaforului electric si patru pentru cea galbena. Au fost retinute doua permise de conducere. (D.M.)

Adauga un comentariu

*