Petru a zecea oara in Sicilia: de data asta la o nozze, un pretext sa revad locuri dragi. O nepoata, Graziella, jurnalista, se marita cu un Giuseppe, sicilian atipic, inalt, de stirpe normanda, saten, cu ochii deschisi, amândoi bine scoliti, cu masterate. Am spus: urmas al vikingilor pe insula cu fizionomii atât de diverse. Cândva, Palermo, dupa dominatia araba, a fost o mare capitala normanda in Mediterana, urmele sunt peste tot: in piatra, in oameni. Experienta inedita, nu merg la nunti; obligatie de familie, dar si expeditie de placere undeva, in umbra Muntelui Magnific, la Aci Castello, pe malul Marii Ionice, in preajma ciclopilor lui Homer, numiti si faraglioni acum, stânci tâsnite din azuriul limpede, aruncate de orbul Polifem dupa obraznicul Ulise, cum spune legenda. Povestile actioneaza ca o piatra filozofala asupra locurilor; le confera aura necesara si fac bine la toata lumea. De altfel, in Sicilia, in puzderia de asezari minuscule, in toate, credinta iti poate dovedi cu probe, mereu la timpul trecut, existenta miracolelor. Sicilienii n-au nicio problema in a armoniza fericit inchipuirea cu lumea reala. Spatiul e, fireste, mitologic; sacralitatea pâinii, a vinului si untdelemnului, ca si in Grecia, colonizatoarea insulei, ramâne indestructibila; ca si clanul familial. Chiar lânga catedrala din Aci Castello unde s-a oficiat casatoria, se inalta, in mare, un faraglioni continuat in vârful trufas cu o cetate normanda, punct de observatie strategic in vremuri tulburi, azi doar un spectacol de piatra pentru nuntasi costumati la patru ace; blitzuri, masini de lux, mireasa frumoasa, un preot deloc ezoteric, cam glumet, pragmatic, fara tamâie si cadelnita; drum bun in viata, intr-o Italie scandaloasa, nedemna de inaintasi, cu un Berlusconi corupt de amante tinere; inca o prelegere ca ne tragem din romani, n-are rost sa mai insist. In Italia, vechile turniruri medievale se duc astazi pe Rai uno, sau la Sky-24.
Politica s-a digitalizat.
Survolam Etna la mica inaltime; au trecut abia doua ore de zbor, cât un veac de stres; ne indreptam spre mare, mult, coborâm, ne intoarcem din nou spre tera ferma foarte jos, la inaltimea catargelor si o tinem asa pâna la insuportabil, mai destul decât multul, pentru a prinde pista la zece metri de tarm. In meseria lui, pilotul e un Donatello. In tot acest timp Etna lucra impânzind Riviera Ionica si imprejurimile cu o ceata bleo-alburie transparenta; face asta de 700.000 de ani; geologii lucreaza cu cantitati uriase de timp. Estimarile lor nu-s pentru oameni. Slava Domnului, am ajuns. Imi place pe sol; vreau sa-mi consum pensia la pas. Deja suntem la hotel, in Catania, turbulenta capitala de Est a Siciliei. Zarurile au fost aruncate, merita sa risc. Calator profesionist, ma las fara sa opun rezistenta prizonierul emotiilor. Sicilia e darul Etnei, asa cum Egiptul e darul Nilului; un melanj fabulos de culturi si interferente temporale, mizerie si cristale Svarowski, mercato stradale, catedrale si mânastiri, ambuteiaje zgomotoase si livezi nesfârsite de portocali si maslini, miros de fructe de mare si feeria gelsominei – unica maree galbena de flori parfumate tâsnite din aratura geologica a lavei, incingând ca un sutien pieptul Etnei; istoria locurilor e convulsiva; civilizatii stratificate, le simti in ziduri, in fizionomii; un foetaj de greci, romani, cartaginezi, bizantini, arabi, normanzi, spanioli, francezi; daca n-ai citit cartile, nu intelegi nimic din ce vezi si treci pe lânga aceasta conserva de timp mereu deschisa schimbarilor. Ar trebui sa te miri ca exista Catania; tirani greci i-au deportat locuitorii, i-au vândut ca sclavi, iar cartaginezii au ars orasul; abia reconstruit, in Evul Mediu, ciuma injumatateste populatia; in 1669 un jet de lava lat de 1 kilometru rade asezarea din temelii, pentru ca 25 de ani mai târziu, un cutremur devastator sa-i desavârseasca sfârsitul. Catania s-a dovedit a fi o pasare Föenix, iar Etna demolatorul si in acelasi timp constructorul; orasul a fost rezidit din piatra lavica; toate asezarile de la poalele Etnei, cunosc vreo douazeci, se implinesc din darurile Muntelui, Olympul Siciliei.
Ovidiu GENARU
