Un tânar din Onesti, sprituit si cu urme de creier in cap, s-a luat la cearta cu un cos de gunoi si cu un telefon. I-a aplicat cosului mai multe lovituri de picior, dar fara succes. Apoi si-a incercat norocul si cu un telefon amplasat pe un stâlp. N-a avut curajul sa dea cu pumnul, ci a incercat sa smulga firul tragând de receptor. S-a strofocat din rasputeri, a tras cât a putut el de tare, dar n-a avut incotro si a trebuit sa renunte, scuipând telefonul de ciuda, spre amuzamentul pitipoancei care il insotea. Insa pufanul invins de telefon este unul dintre putinii care nu au reusit sa-si duca distrugerile pâna la capat. Multi altii au reusit. Unii au spart cosurile de gunoi, altii au distrus telefoanele. Au rupt pâna si niste arbori tineri. Doi pustani au taiat cu fierastraul o banca din parc si, mândri de realizarea lor, s-au filmat si au postat inregistrarea pe Internet. Probabil ca ei nu au primit nicio critica, ci au fost chiar laudati de colegii lor. „Ce tari ati fost! Ce cool ati fost!”, probabil ca asta le-au spus colegii si prietenii. Dar toti acesti distrugatori sint doar amatori, vandali de doi bani sau vitejisti de mâna a doua. Profesionistii in arta distrugerilor sint altii. Sint cei care au ajuns sus, chiar foarte sus. Astia nu s-au incurcat cu telefoane, cosuri de gunoi sau banci de prin parcuri. Astia au distrus CAP-urile mai intâi, spre mirarea olandezilor, care s-au chinuit ani buni sa le infiinteze, apoi au inceput sa distruga industria. Flota a fost si ea distrusa, iar acum am ajuns de râsul curcilor: avem deschidere la mare, dar nu mai avem flota. S-a distrus si sistemul de invatamânt, si sistemul sanitar, s-au distrus structuri intregi. S-au distrus atât de multe in tara asta, incât brandul cel mai potrivit pentru români ar fi „Distrugatorii”. Cert este faptul ca ne pricepem sa distrugem!
Gheorghe LEU
