EBA face valuri în presa italiană

Cotidianul La Repubblica publică azi, o colecţie de poze cu Elena Băsescu, în prima zi de parlamentar european şi punctează pe faptul că vârsta acesteia (28 de ani), şi faptul că este cunoscută mai mult pentru petreceri, decât pentru cariera de politician, i-au marcat candidatura. ANSA o consideră pe Elena Băsescu starleta PE, deşi „a apărut la prima sesiune de la Strasbourg îmbrăcată într-un taior sobru”. „Astăzi intrată în politică, ieri cu un trecut de model şi animatoare a vieţii nocturne din Bucureşti, având o diplomă în economie şi un stagiu de scurtă durată în propriul Parlament. A fost ajutată şi de faptul că poartă numele preşedintelui ţării”, comentează agenţia de presă italiană. „Tot de la Bucureşti vin alţi doi europarlamentari, membri ai România Mare, formaţiune rasistă şi xenofobă care i-a trimis în Europa pe George Becali, preşedintele Steaua Bucureşti şi cel mai bogat om din ţară, şi pe Corneliu Vadim Tudor, fost poet de curte al lui Ceauşescu”, mai scrie ANSA.
Ziarul online Quotidiano.net comentează faptul că fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu este mai degrabă cunoscută pentru flirturile sale şi pentru prezentările de modă, şi nu uită să precizeze că, în România, candidatura ei pentru Parlamentul European a generat multe polemici.
„Paris Hilton de România”, Elena Băsescu, este europarlamentarul „care face cele mai multe valuri”, afirmă şi Il Giornale, precizând că fiica cea mică a preşedindetului „a desfiinţat dintr-o lovitură câteva răutăţi apărute în legătură cu unele reprezentante ale PDL, care au părut însă mult mai profesioniste decât multe dintre colegele lor”.
Il Giornale pomeneşte despre demisia ministrului Tineretului şi Sportului şi, adaugă că, Monica Iacob Ridzi a fost acuzată că a susţinut-o pe Elena Băsescu în campania pentru Parlamentul European.

Adauga un comentariu

*