Un echipaj din cadrul Gruparii de Jandarmi Mobila Bacau, a depistat doua persoane care pescuiau cu ajutorul unor plase de pescuit în zona lacului de acumulare Beresti Sascut. Jandarmii i-au identificat pe cei doi, constatând ca este vorba despre Traian I., de 46 de ani, din Corbasca, si Vasile C., de 49 de ani, din Orbeni, ambii fara ocupatie si fara antecedente penale. Plasele folosite la pescuit, voloace din ata în lungime de aproximativ 8 metri si latime de 2,5 metri, au fost ridicate de jandarmi în vederea confiscarii. A fost întocmit dosar cu acte premergatoare sub aspectul comiterii infractiunii de pescuit fara a detine unelte de pescuit comercial(producerea, importul, comercializarea, detinerea sau folosirea la pescuit de catre persoanele neautorizate a navoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârselor, vintirelor, precum si a altor tipuri de unelte de pescuit comercial). Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecatoria Bacau pentru continuarea cercetarilor si luarea masurilor legale. Li se reaminteste cetatenilor, si în special pescarilor sportivi, faptul ca perioada de prohibitie s-a terminat în cursul iunie iar în conformitate cu prevederile Ordonantei 23, din 5 martie 2009 , în afara perioadei de prohibitie, pescuitul sportiv se poate desfasura în scop de agrement sau performanta, nerespectarea acestor prevederi putând atrage sanctiuni de ordin contraventional si chiar infractional. Pescuitul cu plase de pescuit sau orice unelte folosite în acest scop se poate desfasura numai cu respectarea prevederilor actului normativ mentionat, în baza licentelor si/sau, dupa caz, a autorizatiilor emise de Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura. (D.M.)
da nici unul din beresti mai sa fie aia sau lasat de braconat toti