Astazi, de la ora 11.00, la sala mare a Palatului Administrativ va avea loc dezbaterea publica în cadrul careia vor fi discutate propunerile pentru revizuirea regulamentului ariilor naturale protejate, in organizarea Centrului Regional Ecologic Bacau sI Instituţia Prefectului. Regulamentul ariilor naturale protejate reprezinta principalul instrument prin care se stabileste regimul activitatilor care pot fi desfasurate în perimetrele protejate si care completeaza actele normative din domeniu, în functie de specificul fiecarei zone. Elaborate în cursul anului 2007 si avizate de catre Agentia pentru Protectia Mediului, regulamentele în vigoare pentru ariile aflate în custodia Centrului Regional de Ecologie Bacau (CRE) sunt supuse în prezent procedurii de revizuire. Centrul Regional de Ecologie Bacau a inaintat spre analiza propunerea de regulament catre 35 de institutii publice, institutii de cercetare si învatamânt, organizatii neguvernamentale si societati comerciale pentru ca fiecare parte interesata sa poata exprima un punct de vedere din perspectiva expertizei si activitatii proprii. Principalele modificari aduse pâna în prezent vizeaza stabilirea unui regulament de utilizare a ambarcatiunilor, fiind interzis accesul cu motoare cu combustie interna pe Lacurile Lilieci si Galbeni. Totodata, in urma unei masuri impusa de Garda de Mediu, este interzis pasunatul în perimetrul ariilor protejate.
O măsură menita sa diminueze impactul desurilor abandonate în perimetrul ariilor impune celor care campeaza sau fac focul aici sa aiba asupra lor si sa prezinte organelor de paza si control, la cerere, un sac menajer.
Propunerea de regulament introduce si un sistem de tarifare pentru anumite activitati cu impact asupra faunei si habitatelor. Sumele colectate prin acest sistem de tarifare vor fi utilizate exclusiv pentru asigurarea pazei permanente cu personal angajat a ariilor naturale protejate. Florin CRETU