Tabăra, pericol sau relaxare?

tabara.jpgÎn ultimii ani, nu a fost vară fără cel puţin un caz de toxiinfecţie în taberele pentru copii de pe litoralul românesc. Cel mai recent exemplu a avut loc, în staţiunea Venus, la tabăra Popas Turistic Brăteş. Ieri-noapte târziu, 10 copii au început să se simtă rău, la câteva ore după cina la care au mâncat mămăligă cu brânză şi smântână. Ei au fost duşi de urgenţă la spitalul din Mangalia, unde medicii au stabilit că au toxiinfecţie alimentară.
Taberele de la Marea Neagră au nenumărate probleme. Una ţine de faptul că sunt sezoniere şi din această cauză nu sunt investiţi bani prea mulţi. O altă problemă este personalul angajat, care, de multe ori, nu face analizele necesare pentru contractul de muncă, a declarat, pentru evz.ro, şeful Comandamentului Litoral 2009, Bogdan Dima. Comandamentul este constituit special pe perioada verii de către Protecţia Consumatorului, pentru a supraveghea situaţia din taberele de pe litoral.
Un caz recent este cel de acum doi ani, din tabăra Năvodari, unde aproape 100 de copii s-au îmbolnăvit după ce au consumat mâncarea gătită de o bucătăreasă infectată cu salmonela.

Adauga un comentariu

*