Traficul cu ovule, reclamat de o donatoare

trafic.jpgDirecţia Sanitară Bucureşti este instituţia care a sesizat Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti, în urma unui control efectuat la Centrul Medical Sabyc. Controlul DSP a urmat unei reclamaţii primite de la o femeie care a fost tratată la Sabyc.
Sesizarea a fost făcută de o femeie, la data de 4 martie, care a fost supusă unui tratament la Clinica Sabyc, pentru stimulare ovariană, în vederea recoltării de ovule. Femeia a reclamat manevrele medicale care i-au fost făcute la Sabyc, după ce i s-a pus în vedere, de reprezenţanţi ai Clinicii, să păstreze tăcerea asupra tratamentului la care a fost supusă. În sesizarea adresata DSP, aceasta a precizat că la Sabyc se fac tratamente pentru prelevarea de ovule, contra cost.
După primirea acestei sesizări, DSP a efectuat un control la Sabyc, dar în unitate nu se desfăşura activitate medicală, ci curăţenie şi igienizare. Pentru elucidarea aspectelor referitoare la „prelevarea de ovule contra cost”, aspect care „nu intră în competenţa Direcţiei de Control în Sănătate Publică”, sesizarea a fost înaintată, în data de 24 aprilie 2009, către DIICOT – Serviciul Teritorial Bucureşti, se arată într-un comunicat al DSP Bucureşti.
Ulterior, la 15 aprilie 2009, inspectorii sanitari de stat din cadrul Direcţiei de Control în Sănătate Publică, împreună cu reprezentantul Agenţiei Naţionale de Transplant, au efectuat un control la Centrul Medical Sabyc, în vederea acreditării pentru activitatea de fertilizare în vitro.
Din cauza neconformităţilor existente la data controlului, atât din punct de vedere al legalităţii de funcţionare (lipsa autorizaţiei sanitare de funcţionare) cât şi a condiţiilor igienico-sanitare necorespunzatoare în vederea acreditării procedurii de fertilizare in-vitro, au fost prescrise recomandări cu termen de îndeplinire, mai spune DSP Bucureşti. Direcţia de Control în Sănătate Publică a constatat că „la acest punct de lucru nu exista structura, circuite funcţionale şi dotări corespunzătoare codului CAEN – 8610 (activităţi de asistenţă spitalicească)”.
În conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Sănătăţii nr.127/2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, clinicile private nu se află în subordinea acestei instituţii. Acreditarea clinicilor private se face de către Comisia Naţionala de Acreditare a Spitalelor, în conformitate cu HG nr.1148/2008, privind componenta, atribuţiile şi modul de organizare şi funcţionare al Comisiei de Acreditare a Spitalelor.

Adauga un comentariu

*