Rafo nu poate primi decât sprijin moral de la guvern

rafo-instalatii-8.jpgToate demersurile facute la actualul guvern pentru sustinerea societatii Rafo Onesti au fost foarte bine receptate si intelese, sustin liderii sindicali din rafinarie, insa, din pacate, sprijinul de la Bucuresti nu poate fi concretizat, deocamdata, decât intr-o sustinere morala, atâta timp cât firma se afla inca sub incidenta planului de reorganizare judiciara. “Guvernul a inteles foarte bine programul pe care l-a conceput patronatul de la Rafo si impactul pozitiv pe care il va avea acesta asupra Onestiului, a apreciat eforturile facute de societatea noastra si si-a exprimat intentia de a acorda tot sprijinul legal cu putinta, insa exista marea problema din justitie, cu incheierea planului de reorganizare – ne-a spus George Plaisanu, viceliderul Sindicatului «Rafinorul». Guvernul nu poate interveni in procesul din justitie, iar situatia noastra este unicat, pentru ca suntem in al 6-lea an de la deschiderea dosarului de reorganizare judiciara, in timp ce legea prevede maxim 3 ani, cu tot cu prelungire, in contextul in care noi am achitat toate datoriile catre creditori si suntem caz unic si la acest capitol, fiind singura societate din tara care a reusit sa achite integral datorii atât de mari. Atâta timp cât procesul nu se incheie, nici banca nu ne poate aproba creditul, nici guvernul nu ne poate oferi garantia pentru contractarea imprumutului”. George Plaisanu ne-a mai spus ca exista sanse ca procesul sa fie reluat luna viitoare, dupa acesta fusese blocat printr-o cerere de suspendare si una de stramutare. Instanta suprema a respins cererea de suspendare si a decis ca procesul sa fie reluat tot la Tribunalul Brasov, dar nu a stabilit un termen. “Tot Tribunalul Brasov va stabili termenul, in prima parte a lunii august, iar noi speram ca acest termen sa fie la sfârsitul lunii august, eventual la inceputul lui septembrie – ne-a precizat viceliderul sindical de la Rafo. Cât priveste cererea de stramutare a procesului, aceasta nu a fost nici respinsa, nici aprobata, ci urmeaza sa fie judecata in luna decembrie, timp in care procesul se deruleaza in continuare, iar noi speram sa se si termine pâna atunci, prin incheirea planului de reorganizare”.

Lipsesc banii de achizitii si frontul de lucru

Viceliderul Sindicatului “Rafinorul” este convins ca “unii incearca sa impiedice Rafo sa termine procesul” si crede ca este vorba doar de interese economice si financiare, prin care se urmareste ca rafinaria din Onesti sa fie blocata cât mai mult timp, eventual sa fie scoasa de tot de pe piata. Efectul de moment este faptul ca Rafo intâmpina greutati de natura financiara in derularea programului de modernizare, iar creditele bancare sunt imposibil de obtinut in acest moment. Din lipsa banilor, unele achizitii de utilaje nu s-au putut face, iar frontul de lucru nu mai putea fi asigurat pentru tot personalul. Ca urmare, 340 de salariati au fost trimisi in somaj tehnic, pe o perioada de 3 luni, de la 1 iulie, la 1 octombrie. Ceilalti angajati, circa 900, au de lucru la modernizarile efectuate acum la Rafo, iar cele mai mari lucrari in acest moment se fac la sectia DGRS, pentru care s-au adus toate utilajele si echipamentele necesare. Rafinorii sunt multumiti de faptul ca nu li s-a taiat din salarii, dar se tem pentru ziua de mâine, de la care nu stiu la ce sa se astepte. “Ei isi iau salariile azi, dar se gândesc ca poate mâine vor pierde si banii, si locul de munca, iar teama acesta si lipsa de certitudini provoaca foarte mult stres, care este tot un efect al prelungirii procesului din justitie”, ne-a mai spus viceliderul sindical George Plaisanu.

Gheorghe LEU

Comentarii

  1. rafinor napastuit a zis:

    Cum , Plaisanu inca mai lucreaza la Rafo ? .Nu a iesit la pensie ?, sa ne lase ca sigur se poate fara el , ca si asa nu a facut nimic pentru deblocarea situatiei . El este bun doar sa cheltuie banii sindicatului in toate deplasarile pe care nu le scapa. Auzi da comunicat in presa despre Rafo , el care nu a miscat nici macar un deget in acest sens.

  2. fost rafinor a zis:

    Nu v-ati prins de ce au tot taraganat-o , ca sa nu le dea rusilor si bulgarilor o rafinarie ca doar am instrainat toate resursele acestei tari.
    O sa o luati in brate.

Adauga un comentariu

*