Oferta a depăşit cu mult cererea pe litoralul din Bulgaria. Aşa se face că jumătate din capacitatea de cazare a hotelurilor de pe litoralul Mării Negre din ţara vecină a rămas neocupată la mijlocul verii, potrivit agenţiei de presă Novinite. Se vede cu ochiul liber că staţiunile nu mai sunt la fel de agolmerate ca în alţi ani pe vremea asta. Numărul de turişti s-a redus cu 20 la sută, a anunţat Uniunea proprietarilor de hoteluri din staţiunea Sunny Beach. În plus, Agenţia de stat pentru Turism a avertizat că multe hoteluri nici măcar nu se vor deschide în această vară, iar numărul de camere oferite este cu mult peste cel al turiştilor dispuşi să se cazeze pe litoral. Potrivit Institutului pentru Analiză şi Evaluare în Turism, aproximativ 20 la sută din hoteluri sunt goale. În plus, aproape 700 de hoteluri au fost scoase la vânzare, pentru al doilea an consecutiv. Nu sunt semne însă că cineva este dispus să le şi cumpere.Cu toate acestea, tot mai multe hoteluri sunt inaugurate sau în curs de construire, mai scrie Novinite. Printre motivele dezastrului din turismul bulgar, din acest sezon, se numără raportul calitate-preţ, comparativ cu cele din Grecia şi Turcia, potrivit analiştilor. Preţurile practicate în staţiunile de la Marea Neagră sunt duble sau chiar triple în comparaţie cu cele din restul ţării. În plus tot mai mulţi bulgari au decis să-şi facă vacanţele în Grecia şi Turcia, atraşi de pachetele turistice atractive, notează Novinite.