Ecaterina Andronescu invită Universitatea Spiru Haret la discuţii

Scandalul diplomelor de la Universitatea Spiru Haret a continuat vineri seară la emisiunea Realitatea te priveşte. Ministrul Educaţiei a declarat că se caută o formulă cât mai convenabilă pentru cele câteva zeci de mii de absolvenţi, ale căror diplome riscă să fie anulate. Ecaterina Andronescu a invitat la discuţii conducerea Universităţii Spiru Haret pentru a găsi soluţii.
Prezentă la emisiunea Realitatea te priveşte, Ecaterina Andronescu a îndemnat la calm şi răbdare, până când raportul comisiei va fi finalizat. În acelaşi timp Ecaterina Andronescu spune că ministerul se gândeşte la o cât mai bună pentru absolvenţi.
„Cu siguranţă ne gândim la o asmenea formulă, chiar la una mai permisivă, pentru că, într-adevăr, chiar dacă le reproşez faptul că nu au fost atenţi la ce formă de studii se înscriu, cred că nu trebuie să primească o sancţiune atât de mare.”, a declarat ministrul Educaţiei.
În acelaşi timp, reprezentanţii Universităţii Spiru Haret avertizează că angajatorii care vor comite abuzuri împotriva absolvenţilor universităţii, vor trebui să se supună rigorilor legii.
Reprezentanţii Universităţii Spiru Haret au sesizat Comisia de abuzuri din camera deputaţilor cu privire la acţiunile ministerului educaţiei în scandalul diplomelor. Aceştia spun că Ecaterina Andronescu apare în prea multe emisiuni TV în care defăimează numele universităţii.

Comentarii

  1. Un student de Spiru Haret stie cat de greu se lua nota 5l a unele examene, inainte de 1989? Trebuie ca toti sa aiba facultate.Cui foloseste ?

Adauga un comentariu

*