Şerban din „Liceenii” testează visul american

Actorul Tudor Petruţ, unul dintre protagoniştii celebrei serii din comunism, îşi încearcă norocul ca scenarist la Hollywood. Trebuie să ai agent ca să te poţi mişca, indiferent că eşti actor, scenarist sau jucător de tenis”, spune Tudor Petruţ, în timp ce virează spre Rodeo Drive, prin Beverly Hills. Undeva în stânga, scheletul unei clădiri imense, în lucru. „Aici va fi sediul William Morris & Endeavour, cele două companii de impresariat care au făcut fuziune recent şi care au schimbat un pic dinamica pieţei”, ne explică. E una dintre cele câteva agenţii din „liga întâi”, la care visează orice aspirant la o viaţă de Hollywood, inclusiv actorul în vârstă de 45 de ani, emigrat din România imediat după Revoluţie.
Interpretul lui Şerban din „Liceenii” şi-a făcut rost de propriul ghid în „cetatea filmului”. Unul care nu e prea fericit de felul „cumpătat” în care scrie scenarii clientul său din Europa de Est. „N-ai agent, n-ai făcut nici o afacere. Agentul meu e din divizia a doua, cu clienţi mai puţin celebri. Cu cât filmul are un buget mai mare, cu atât agenţia cu care lucrează e mai mare. De exemplu, pe mine m-a certat agentul meu, pentru că scriu filme cu bugete sub 10 milioane de dolari sau de maximum 50 de milioane”, povesteşte Petruţ, pe care cinema-ul românesc l-a învăţat cu minimalismul.
Căsătorit cu o americancă, Tudor Petruţ este tatăl a doi fii, Alexandru, student la Washington State University, şi Ştefan, elev la un liceu din Seattle.
„Înţeleg româna, dar o vorbesc mai greu”, spune actorul. Când nu scrie scenarii de film, corectează testele la matematică ale liceenilor de la Chavez High School din Santa Ana, Orange County. Teste pe care în România, zice, le-ar fi rezolvat copiii din generală. „Asta e o ţară de cowboy, nu de intelectuali. Aici, dacă ai o diplomă de facultate eşti doctor, filosof”.
Pe aceeaşi idee şi pe faptul că americanii fug de ecuaţii cu necunoscute „ca de dracu’” mizează când spune că nu-i dă fiori criza financiară. „E criză mare de profesori, mai ales de mate, care-i o disciplină mai grea, nu le prea place lor, aşa că nu-mi fac probleme”. Are probleme, în schimb, cu liceenii, majoritatea mexicani şi afroamericani cu „social issues”. „Nu poţi să te atingi de ei în nici un fel, n-ai nici un drept acolo. Dar poate pentru că par eu mai serios, aşa, mă descurc OK cu ei”.