Carnariu i-a mâncat pe constanteni

Antrenorul Gheorghe Poenaru a folosit in acest meci garnitura a doua si a avut satisfactia ca rezervele sa joace la fel de bine ca titularii. Dupa 15 minute de joc, Botezatu a deschis scorul cu un sut senzational de la 25 de metri, care s-a oprit in vinclul portii oaspetilor. Ocazii au tot fost la poarta Sagetii, dar fara a fi concretizate. Asta pâna in minutul 40, când Carnariu a reluat din 6 m o centrarea venita din lovitura libera de pe partea dreapta.
Dupa pauza, FCM a evoluat cu echipa a treia, daca se poate spune asa. Ba chiar a avut pe teren un jucator care nu este al sau, cel putin deocamdata. Ne referim la ex-stelistul Marius Croitoru. Intrebat daca va juca la FCM, el ne-a raspuns evaziv: „De ce sa nu-mi doresc sa joc la Bacau? Dar mai vedem”. In fine, schimbarile din formatia gazda au permis constantenilor condusi de Aurel Sunda sa domine teritorial. Ignatescu a fost insa intr-o forma de zile mari, iar când sutul lui Dicu l-a invins, a avut noroc de transversala. Sageata insa tot a marcat golul de onoare, dintr-un penalty injust acordat. Diferenta a fost refacuta insa de acelasi Carnariu, tot la o faza fixa, un corner de pe partea dreapta, lovitura de cap a fundasului central fiind la fel de neiertatoare. De fapt, daca stam bine si ne gândim, Carnariu inscrie aproape in fiecare meci in care joaca. Uita-te, Goiane, ce urmas ai!
FCM Bacau este astfel la a patra victorie clara in pregatiri: dupa 3-0 si 4-2 cu Cetatea Suceava si 2-0 cu Dunarea Galati. Urmeaza un alt meci de pregatire cu o colega de serie, cel cu FC Botosani, de mâine, ora 11.00.

Comentarii

  1. Christian a zis:

    Adrian este cu adevărat un puşti talentat

Adauga un comentariu

*