Noul Volkswagen Polo a fost lansat în România

Volkswagen a lansat joi, în România, noul Polo. Preţurile pentru modelul compact al producătorului german pornesc de la 10.552 euro, inclusiv TVA. Maşina a fost prezentată în premieră mondială la Geneva în luna martie. Designul maşinii exprimă noua tendinţă adoptată la modelele producătorului german. Astfel, farurile se aseamănă cu cele ale Golf VI dar şi cu cele ale noului Scirocco.
La partea din spate însă, stopurile diferă considerabil de modelele amintite, oferind o notă distinctă actualului Polo. Designul întregii caroserii al modelului din clasa compactă este unul ceva mai agresiv şi denotă robusteţe.
Noul Polo a crescut semnificativ pe lăţime, în schimb înălţimea a fost redusă, asigurând astfel un raport nou, mai dinamic, între proporţii, şi oferind spaţiu pentru cinci persoane. Designul este marcat de linii bine definite, precise, fără ornamente de stil care să fie depăşite foarte repede.
„Am preluat conceptul suveran al modelului Golf la clasa mai mică. Pentru a asigura un preţ de bază redus, designerii, proiectanţii şi producătorii au cooperat într-o manieră unică până în prezent. Nu va exista un alt model în această clasă care să beneficieze de dezvoltarea şi calitatea oferită de noul Polo”, a declarat prof. dr. Martin Winterkorn, preşedintele consiliului de administraţie al Volkswagen AG, care a vorbit despre filozofia noului Polo.
În primul an vor fi disponibile şapte variante de motorizare – patru pe benzină şi trei diesel – cu un volum de putere cuprins între 44 kW / 60 CP până la 77 kW / 105 CP. Potenţialul oferit de noile motoare TDI este demonstrat cu titlu reprezentativ de modelul Polo 1.6 TDI cu 66 kW / 90 CP: În versiunea Polo BlueMotion, se remarcă prin consumul mediu de 3,8 litri la 100 kilometri şi emisii de 96 g/km CO2 fiind în prezent modelul cu cinci locuri cu cel mai redus consum şi cu cel mai mic nivel de emisii de noxe din lume, potrivit Volkswagen.În ciuda îmbunătăţirilor semnificative la toate capitolele a fost posibilă reducerea greutăţii caroseriei modelului Polo cu 7,5 procente.

Comentarii

  1. Super fain articolul!
    Apropos, iata o galerie foto cu lansarea in Romania a Noului Polo – http://danyrolux.blogspot.com/2009/08/noul-polo-lansare-romania.html

Adauga un comentariu

*