Zeci de judecători şi procurori care se ocupă de formarea magistraţilor sunt nemulţumiţi de faptul că şefii instituţiei, interesaţi doar de sporuri, refuză să le achite salariile.
Mai mulţi judecători şi procurori care se ocupă de formarea viitorilor magistraţi la Institutul Naţional al Magistraturii (INM) denunţă modul abuziv în care salariile, pe care ar trebui să le primească pentru orele muncite la catedră, le sunt blocate de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) – ordonator de credite, în subordinea căruia funcţionează institutul. Motivul invocat de aceştia: după modelul Înaltei Curţi, CSM – instituţia care ar trebui să protejeze magistraţii – a dat în judecată Mi nisterul Finanţelor, care le-a refuzat plata sporului de suprasolicitare neuropsihică, echivalent cu 50% din salariu. Finanţele au pierdut procesul în primă instanţă şi au declarat recurs. Înalta Curte a amânat judecata pentru 19 august. Până la o decizie definitivă a instanţei, CSM, ca şi Înalta Curte, refuză să acceseze conturile de salarii, pentru că ar însemna să retragă doar indemnizaţiile, fără sporul de stres.
„Noi nu câştigăm mii de euro pe lună”
„Nu mai sperăm ca rezolvarea problemei să vină mai devreme, de la Cotroceni, întrucât şeful statului a amânat discuţiile programate marţi (mâine) pe tema sporurilor. Asta înseamnă că, cel puţin până pe 19 august, oamenii nu-şi vor primi lefurile. Nemulţumiţi nu sunt doar printre formatorii de la INM, ci şi judecători de la Înalta Curte, mai ales printre cei 50 de magistraţi-asistenţi care fac parte din completele de judecată”, au explicat, pentru EVZ, surse din Ministerul Justiţiei. „Ceea ce fac acum mai-marii Consiliului şi ai Înaltei Curţi este un fel de şantaj. Pe de o parte, mulţi ma gistraţi de la Curtea de Apel (unde s-a judecat iniţial procesul acestora cu ministerul condus de Gheorghe Pogea) sunt formatori la INM şi sunt interesaţi să-şi primească banii. Poate tocmai de aceea cauza a fost judecată cu celeritate, iar cei doi ordonatori de credite au câştigat. De aceeaşi celeritate se bucură procesul şi la Înalta Curte. Săptămâna trecută, au fost nevoiţi să amâne dezbaterile pentru că dosarul nu era complet. Veţi vedea soluţia!”, au adăugat sursele citate.
Magistraţii nemulţumiţi susţin că, pentru ei, banii pe care trebuie să-i încaseze contează, în primul rând în viaţa de zi cu zi, chiar dacă şefilor CSM sau judecătorilor cu „ştate vechi” la Înalta Curte sumele le-ar putea părea infime. „Nu ne-am primit banii de la INM de două luni. Sunt formator cu normă întreagă la INM (32 de ore pe lună) şi ar trebui să încasez, doar pentru iulie, 1.100 de lei. Pentru mine este o sumă importantă, atâta vreme cât din salariul de magistrat nu-mi permit să achit şi ratele la bancă
, să şi trăiesc”, explică un judecător. „În cazul meu este vorba despre o sumă mai mică. Dar, dacă am ales să predau la INM, înseamnă că pentru mine contează, nu? Poate că aş fi vrut să merg şi eu cu familia în concediu, în această perioadă. Mai grav este faptul că nu mă pot revolta. Mi-e teamă că, dacă voi alege să fac vreun memoriu la CSM, voi fi asaltat apoi de controale ale Inspecţiei Judiciare. Nu mă tem că mi-ar putea găsi ceva în neregulă în activitate, însă, pur şi simplu, nu am nevoie de aşa ceva”, explică un procuror, şi el formator la acelaşi institut. „Spre deosebire de ei, noi nu câş tigăm mii de euro pe lună, nu ne permitem să trăim din salariu de la o lună la alta. Câştig mai puţin de 2.000 de lei”, spune şi un judecător- asistent de la Înalta Curte. La această instanţă, completele sunt formate din trei magistraţi: doi judecători şi un magistrat-asistent. Prin comparaţie, preşedintele Înaltei Curţi, judecătorul Nicolae Popa, încasează însă anual, potrivit propriei declaraţii de avere, peste 234.600 de lei doar salariul de magistrat (adică, peste 19.500 de lei lunar). La această sumă se adaugă venituri anuale de peste 124.700 de lei, primite din activitatea de cadru didactic la Universitatea Bucureşti, dar şi la „particularele” „Spiru Haret”, „Titu Maio rescu”, „Nicolae Titulescu”. Mai mult, Popa primeşte aproape 70.000 de lei pe an indemnizaţia de membru CSM. Un calcul simplu arată că venitul lunar al acestuia ajunge la 8.500 de euro. Nici Lidia Bărbulescu, vice preşedintele Înaltei Curţi, nu stă mai rău. Aceasta încasează, doar ca magistrat, peste 86.000 de lei anual (adică, 7.166 de lei pe lună). Şi un judecător al Înaltei Curţi fără funcţie de conducere se descurcă binişor. Spre exemplu, veniturile de magistrat ale lui Ioan Griga se ridică, potrivit declaraţiei acestuia de avere, la 194.677 de lei anual (16.200 de lei pe lună).