Mai multi comercianti bacauani s-au ales recent cu amenzi dupa ce au fost surprinsi de comisarii de protectia consumatorului pe când incercau sa vânda cosmetice si bauturi expirate. Este vorba de doua controale tematice vizând produsele cosmetice de protectie solara si autobronzante, respectiv apa minerala si bauturile racoritoare, derulate de Comisariatul Judetean de Protectia Consumatorilor (CJPC) in perioada 10-31 iulie. „In domeniul cosmeticelor, s-au depistat produse expirate, cu termenul de valabilitate inexistent sau imposibil de citit, dar si produse fara indicatii de utilizare. Au fost verificati 12 operatori economici si s-au aplicat sase amenzi, in valoare totala de 12.000 lei”, a precizat directorul CJPC Alin Nastasa. In domeniul bauturilor, a mai spus oficialul, controalele au scos la iveala produse expirate sau depozitate in conditii necorespunzatoare (la soare sau la o temperatura mai mare de 25 de grade Celsius). Au fost verificate 31 de unitati si s-au dat 18 amenzi, in valoare de 38.000 lei.
Alin LEANCA