In mentalul de astazi, E-urile inseamna ceva rau care dauneaza sanatatii; ascunse cu grija in alimente, aceste substante invizibile despre efectele carora stim prea putin, confera produselor alimentare industrializate un aspect placut, o conservare indelungata si o vandabilitate asigurata. Profitul banesc e sigur cum sigur este si efectul nociv constatat al E-urilor, dupa ultimele cercetari; dar asta nu prea conteaza in capitalismul reclamelor ademenitoare; forma primeaza, ambalajul; imaginea cosmetizata, nevoia de a parea altceva decât este in realitate pentru a-i spori pretul, contine intotdeauna o minciuna.
Numai asa poti vinde o marfa proasta la un pret superior. E-urile reusesc aceasta performanta incredibila. Fireste ca-i vorba de o inselatorie iar victimile suntem noi, inocentii. Chiar daca exista obligativitatea de a inscriptiona pe produs ce contine, precum si denumirea si numarul E-urilor, acestea apar ca substantive conventionale care nu spun nimic consumatorului: arome si potentiatori de arome, emulgatori, coloranti, conservanti, antioxidanti etc. Din ratiuni de marketing, evidentierea aditivilor pe ambalajul produsului nu se exprima in denumirea lor chimica sau stiintifica pentru a nu nelinisti cumparatorul. Nu rareori in actele noastre zilnice procedam la fel incercând prin diverse manevre subtile sa parem mai buni decât suntem sau, când e cazul, sa ne ascundem adevaratele intentii care ne-ar descalifica.
Prezenta E-urilor este deci insesizabila, la fel cum ascunse ne ramân si trucurile folosite de oamenii politici pentru a impresiona multimile credule. In acest sens, un adevarat maestru al disimularii este Presedintele nostru, neintrecutul as al plânsului in public. Dumnealui stie cel mai bine când sa faca asta, care e momentul precum si cantitatea de lacrimi necesara imprejurarilor. Dozarea conteaza, o lacrima la marginea pleoapei, pentru eroi, in Afganistan, surprinsa discret de camera, induce compasiunea natiunii. Cât sufera, bietul om, ca un mare actor ratacit pe meleaguri straine. Induiosarea nu are margini. Omului astuia ii pasa de noi, uite-l, abia se abtine sa nu izbucneasca in hohote, câta sinceritate! Desi e Presedinte, câta umilinta! Acesta e ambalajul, interfata aratata multimii. Inauntru se afla marfa, reala, cabotinul in exercitiul functiunii, mereu in campanie electorala, in cautare de voturi. Lacrima e doar un potentiator de arome, o strategie de marketing. Marfa se vinde bine; un ditamai barbatul de stat plânge ca un sugar. Uneori, daca e necesar, ca sa fie mai convingator, o poate face cu zguduituri si sughituri, cum s-a intâmplat in memorabila scena cu boala domnului Stolojan, scena antologica. Atunci toata durerea Stolojanului a fost preluata pe umerii Basescului. Voi duce eu greul Presedentiei, ma voi sacrifica eu sa scot România din mlastina coruptiei; mare prestidigitator, scamatorul Basescu, si-a aratat adevarata valoare interpretând magistral rolul sacrificatului pentru patrie. Poporul emotionat a cumparat produsul media votându-l, achizitionând un aliment frumos ambalat dar toxic, dupa cum avea sa se dovedeasca mai târziu; prea târziu… Asa cum se intâmpla si cu E-urile invizibile. Plânsul inseamna necaz, durere, boala; plânsul impresioneaza si parca cere un nemarturisit ajutor; plânsul izvoraste din irational, din zonele profunde ale vietii psihice si Presedintele stie sa-l foloseasca cu pricepere. Masa aflata in soc emotional isi pierde ratiunea devenind turma, plastelina modelabila.
Melodrama jucata de presedinte e o reteta sigura. Melodrama repetata, ca si limonada in exces prduce greata. Hai, lehamite. Ajunge. Vrem un comportament demn, fara toxine prezidentiale.
Ovidiu GENARU
