Cu unele poticneli, cu dezbateri mereu reluate, cu orgolii dar si cu iesiri in forta ale reprezentantilor federatiilor sindicale reprezentative din invatamânt la unele articole, elaborarea proiectului Codului Educatiei a facut, totusi, importanti pasi inainte, fiind aproape de finalizare cel mai important segment, cel care se refera la invatamântul preuniversitar. Printre altele, s-au facut auzite si vocile celor care au sustinut proiectul de statut al elevului, depus de Consiliul National al Elevilor. Alaturi de drepturile si obligatiile elevilor, noul proiect contine si câteva propuneri interesante, unele complet noi, in reluare dar mult mai precis conturate si fundamentate. De pilda, elevii propun sa aiba dreptul de a-si reprezenta colegii in Consiliul de Administratie au unitatii de invatamânt, fara ca acest drept sa mai fie conditionat, ca pâna acum , de rezultatele scolare din anul precedent. Ei solicita, in continuare, dreptul de a-si evalua profesorii, de a sesiza neregulile din procesul educational, inclusiv persecutiile din varii motive, si de a fi pusi la adapost, prin statut, de eventualele repercusiuni. O noutate absoluta in proiectul noului statut al elevilor este solicitarea dreptului de a beneficia de proprietate intelectuala asupra materialelor realizate, pornindu-se de la constatarea ca unii profesori isi insusesc, in articolele publicate prin reviste, unele idei originale ale elevilor lor. Segmentul din Codul Educatiei referitor la invatamântul preuniversitar a fost incheiat aseara, dar nu sunt excluse unele modificari in cursul procesului de „finisare”. Sindicatele din invatamântul preuniversitar ramân pe receptie! (St.O.)