Cu cascheta de la Iaşi

În funcţia de inspector adjunct al I.P.J. Bacău a fost numit vineri un fost sectorist, dintr-un judeţ ce concurează cu al nostru la titulatura de „capitală a Moldovei”. Nu cunosc în acest moment în detaliu cine e, ce performanţe profesionale are (sau nu) în spate dar, la prima vedere, după un predecesor-concetăţean cu ghiul şi tatuaj, ce a dovedit orice la Bacău mai puţin preocupare pentru stârpirea fenomenelor infracţionale, pare doar o decizie cel puţin ciudată. Decizie ce pare a fi luată în ciuda şi dispreţul băcăuanului de rând dar mai ales al poliţiştilor băcăuani, ce sunt atât de nepregătiţi profesional încât e nevoie să fie luminaţi dintr-o caschetă atârnată în plopii fără soţ. Nu e momentul să fac referire la patriotismul local, dar aici ceva nu pare a fi în regulă şi „pe bune”. Să facem un exerciţiu de imaginaţie legat de o numire de acest fel. Undeva, la nivel central, un grup de bărbaţi cu înalte funcţii în stat, stau cu frunţile transpirate şi discută despre un anume ofiţer de poliţie în termeni laudativi şi încearcă să-i găsească o funcţie pe măsura valorii sale. Greşit! Aşa ceva nu există! Promovările în funcţii la acest nivel se fac pe cu totul alte principii, nici pe departe pe cel al competenţei. Napoleon spunea că orice soldat are în raniţă bastonul de mareşal. Perfect adevărat şi în adaptarea românească, inclusiv în cazul de faţă unde domnul ce era sectorist la revoluţie aterizeză acum la Bacău în postura de mare lider. Şi dacă tot am ajuns la acest capitol, al realizărilor profesionale sau manageriale, o simplă căutare pe internet îmi dă dreptate. Domnul de la Iaşi nu apare decât din postura unor abuzuri săvârşite la un moment dat. Realizări în lupta cu crima organizată, unde a activat, zero. Inclusiv numirea în funcţia deţinută până acum la IPJ Iaşi, de adjunct, îmi dă dreptate. Presa de la vremea respectivă nota că domnul în cauză a concurat singur pentru acel post. Alergând singur într-o cursă e normal că o câştigi. De data asta însă, în cursă erau înscrişi şi alţi concurenţi, ce nu au fost lăsaţi să participe. Şi asta pentru că domnul cu nume de birjar a pus-o de un blat, mânându-şi caruţa pe arătură. (Olimpia FILIP)

Adauga un comentariu

*