Podul din Rusaiesti mai sta in 200.000 lei

rusaiesti.jpgIn toamna lui 2007, Consiliul Local Poduri a demarat o investitie de 32 de miliarde de lei vechi, bani alocati prin Programul de Dezvoltare a Infrastructurii din Spatiul Rural. Investitia consta in construirea unui pod peste Tazlau, lung de 120 de metri, care sa faca legatura intre satul Rusaiesti, comuna Poduri cu municipiul Moinesti, cartierul Gazarie. Pâna în 2005, aproape de locul în care se construieste noul pod, exista doar o punte pentru accesul pietonal. Inundatiile din acel an nu numai ca au rupt aceasta punte dar au si deviat cursul firesc al râului cu aproape o suta de metri. În prezent se lucreaza si la îndiguirea punctului slab de la cotul Tazlaului dar si la segmentul de drum care va lega viitorul pod de drumul principal din comuna. Conform afirmatiilor autoritatilor locale, portiunea de drum de 2,5 kilometri a fost balastata urmând ca in scurt timp sa se toarne asfalt. Numai ca, se pare ca aceasta investitie se va „ineca ca tiganul la mal”. Pentru finalizarea ei autoritatile locale mai au nevoie de aproximativ 200.000 lei noi. Luni dimineata, reprezentanti ai Primariei Poduri au depus, in acest sens, o solicitare la Consiliul Judetean Bacau, ordonatorul principal de credite. Cei din Poduri doresc ca la prima rectificare de buget, consilierii judeteni sa aloce suma respectiva pentru finalizarea investitiei.

Amenajarea raului Tazlau se face cu bani europeni

O situatie fericita se inregistreaza la Floresti, unde lucrarile la podul de peste Tazlau, pe drumul national care leaga Bacaul de Moinesti, lucrarile au fost finalizate in proportie de 95 la suta. Podul a fost consolidat, balustradele inlocuite iar pentru pietoni si biciclisti s-au amenajat doua rampe de acces. In prezent se mai lucreaza la finisaje, in prezent, circulatia auto pe acest pod se face pe un singur sens. La finele acestei luni se preconizeaza si finalizarea lucrarilor la amenajarea râului Tazlau si afluienti, investitie de 2.050.000 euro. Proiectul este finantat de Uniunea Europeana prin instrumentul PHARE CES 2005 si cofinantat de Guvernul României. Conform datelor furnizate de Directia Apelor Siret, s-au executat lucrari hidrotehnice specifice cum ar fi, amenjarea de aparari de mal de aproximativ doi kilometri, construirea de diguri de aparare impotriva inundatiilor cu o lungime de 2,080 kilometri si recalibrarea albiei pe o lungime de doi kilometri. La aceasta investitie, beneficiarii au avut ceva emotii in cursul saptamânii trecute când in sedinta de guvern s-a aprobat modificarea listei de investitii privind obiectivele de infrastructura rutiera si de mediu afectate de inundatiile din 2005. Din fericire pentru Bacau, la investitia „Amenajare râu Tazlau si afluienti” partea de cofinantare asigurata de Guvern ramâne aceiasi. Florin CRETU

Adauga un comentariu

*