Andiamo Costica face ravagii pe soselele judetului!

accidente.jpgS-au intors „italienii” acasa. Iar o sa spuna cineva ca am ceva cu ei. N-am nimic. Dar si eu, precum si alti concetateni, ne-am saturat sa auzim in Selgros, Metro sau Real, vorbindu-se italieneste de niste oameni care pâna mai ieri intrebau in cel mai firesc dialect ceangaiesc: „Hulvon mama?”. Au inceput sa se sature si politistii din cadrul SPR si BSCMU de accidentele savârsite de acesti conducatori auto care si-au luat, unii., carnetele prin Italia. Pâna una, alta, o femeie a fost ucisa de un Andiamo Costica. Barem nici n-a avut puterea sa ramâna la locul faptei. A fugit ca un las. Din România, nu din Italia, unde isi avea resedinta. Vom prezenta, cât de curând, statistica evenimentelor rutiere provocate de „italieni”.

Marti, 11 august, în jurul orei 12,30, pe DJ 119B, în localitatea Gura Vaii, a avut loc un accident de circulatie, iar conducatorul auto a parasit locul faptei. În urma accidentului a rezultat decesul Elisabetei B, de 79 ani. Din primele verificari si din declaratiile martorilor, politistii au stabilit ca Elisabeta B. a fost lovita de un autoturism de culoare alba, înmatriculat în Italia, iar dupa ce a accidentat victima, conducatorul auto a parasit locul faptei, deplasându-se in directia Racaciuni. În urma investigatiilor, politistii l-au identificat pe autorul accidentgului, acesdta fiind Remica B., de 34 de ani, care a fost testat cu aparatul etilotest, indicând o concentratie de 0.20 mg/ l alcool pur in aerul expirat. Acesta a fost condus la Compartimentul Urgenta a Spitalului Onesti, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge in vederea stabilirii alcoolemiei. Remica B. a fost retinut pe baza de ordonanta pentru 24 de ore sub aspectul savârsirii infractiunilor de ucidere din culpa si parasirea locului accidentului, urmând ca miercuri, 12 august, sa fie prezentat Parchetului si Judecatoriei Onesti, cu propunerea de arestare preventiva.

Cum intra omul in pacat

Postul de Poltţie Horgesti a fost sesizat ca pe DJ.252A, din satul Horgesti, a avut loc un accident de circulatie iar unul din vehiculele implicate în accident se afla rasturnat. Politistii au gasit un autoturism inmatriculat in Italia, rasturnat pe marginea DJ252A. Din primele verificari a rezultat ca M. Cornel, de 33 de ani, în timp ce conducea autoturismul respectiv, a incercat sa depaseasca un tractor U650, care avea montat in spatele sau o cositoare, tractor care se deplasa in aceeasi directie de mers. La efectuarea manevrei de depasire, acesta nu a apreciat corespunzator distanta, a acrosat cu autoturismul cositoarea si s-a rasturnat in santul de pe marginea drumului. Cei doi au fost testati cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru Cornel M., si 0 mg/l pentru conducatorul tractorului, Constantin B. În urma verificarilor, politistii au mai stabilit ca tractorul nu era inmatriculat, iar Constantin B. nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicu. S-a intocmit dosar penal sub aspectul savârsirii infractiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fara a poseda permis de conducere si conducere a unui autovehicul cu o îmbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Din toata aceasta poveste, cel mai ieftin a scapat Andiam,o Costica, cel care s-a ales doar cu un dosar penal psentru distrugere. Dar daca ar fi fost mai indemânatec, nu l-ar fi acrosat pe bietul tractorist care va avea de suferit mai mult decât lanul pe care tocmai il cosise!
Dan MINDIRIGIU

Comentarii

  1. la vie en rose a zis:

    Andiamo Costica:)))))))))) dar trebuiau niste ghilimele acolo, pt ca reprezinta o categorie. Arata a xenofobie. Tot oameni sunt si ei.
    Sunt multe erori de tastare in articol si lipsa diacriticilor, dau alta conotatie cuvintelor. Si, Dan Mindirigiu…..”indemanatec”? „accidentgului acesdta fiind Remica B” (toate astea numai intr-o fraza). Va iertam, in memoria anilor cand scriati cu adevarat. Eu stiu ca intotdeauna critica e constructiva. Nu mi-o luati in nume de rau dar nu m-am putut abtine. O zi cat se poate de buna va doresc.

Adauga un comentariu

*