Si-a fost odata un 23 August…

23 august 1944 este o zi controversata din punctul de vedere al semnificatiei politice. Ziua de 23 august a fost sarbatorita pentru prima data in intreaga tara in 1945 si de atunci, timp de peste patru decenii, pâna la caderea regimului comunist, a fost ziua nationala a României, marcata cu serbari de strada în toate orasele, pionieri si muncitori scosi la defilare, flori si esarfe fluturate, cântece „patriotice si revolutionare”.

Acum 65 de ani, Regele Mihai I, într-o proclamatie catre tara, anunta iesirea României din razboiul contra Natiunilor Unite, în timp ce maresalul Ion Antonescu si ministrii sai erau arestati. La putere era înscaunat un guvern format de noua coalitie Blocul National Democratic, din care faceau parte taranistii, liberalii, social-democratii si comunistii.
La 23 august 1944, România a intrat în sfera de influenta a URSS, cu urmarile stiute. Dincolo de implicatiile politice ale evenimentelor de la 23 august, armata română a jucat un rol determinant, spun unii istorici, în desfasurarea celui de-al doilea Razboi Mondial. Alaturi de sovietici, militarii români au eliberat Transilvania si au ajuns, luptând împotriva armatei germane, pâna la portile Berlinului. Dupa razboi, 23 august a devenit ziua nationala a României, fiind sarbatorita cu fast, în fiecare an, de regimul comunist. Denumirea Zilei nationale a României socialiste a evoluat de la „marea cotitura istorica”, la „Revolutia de eliberare sociala si nationala, antifascista si antiimperialista”.

Ce-a insemnat 23 august pentru români?

Ce-a insemnat 23 august pentru românul de rând? Toti care am prins „vremurile” ne amintim de 23 August. Pentru noi cei care traiam in România socialista, 23 August era una dintre putinele zile libere, in care mergeam in parcuri si gaseam mici si bere la discretie. In acea zi, Parcul Gheraiesti era plin ochi. Exista si o scena in vecinatatea restaurantului. Da, exista si o scena si un restaurant! Exista si-acum? Dar in ce stare? Pe scena cântau Ion Dragoi, Maria Pietraru, Ioan Schiponca si alti interpreti bacauani de muzica populara. Nu existau banci in jurul scenei. Lumea statea pe iarba, pe paturi, cu lazile de bere la picioare. Era ziua când puteai gasi bere si mici peste tot. Erau stelaje din fier, rezistente, le foloseau drept scaune când se goleau. Nici n-aveai nevoie sa vii cu gratarul dupa tine, pentru ca acestea erau peste tot. Restaurantul avea o crescatorie de pui, te duceai, iti alegeai puiul, si ti-l facea la gratar. Imi amintesc cum ti-l aducea pe o farfurie, cu usturoi si o mamaliga in care erau infipte labele si ficateii! Stiti cât costa? Patru persoane am platit pentru un pui si patru sticle cu bere o suta de lei si ne mai dadea si restul! De aia ne bucuram ca vine 23 august.

Si totusi, defilarile aveau ceva spectaculos

Stiam programul. Dimineata la defilare, dupa aceea in parcul Gheraiesti, la bere si mici. Daca nu mergeai la defilare, o pateai la serviciu. Dar nici nu se punea problema sa lipsesti. Parintii nu lipseau, dar nici noi, cei mai mici, care, elevi fiind, sau mai ales pionieri, trebuia sa avem cravatele calcate si camasa alba impecabila si ne prezentam la scoala, de unde plecam la defilare. Eram incolonati pe scoli, iar disciplina era de fier. Tribuna oficiala era instalata in fata Prefecturii, spre Casa de Cultura. Defilarile aveau ceva spectaculos dar hilar, pe alocuri. Erau coloane cu care „alegorice”pe care se prezentau produse si utilaje, asa cum la Disneyland vin carele cu Alba ca Zapada si piticii, Mickey Mouse, Donald. Fiecare intreprindere din oras isi prezenta pe acele care alegorice realizarile. „Partizanul” venea cu incaltaminte ce o facuse celebra, cu cizmele cow-boy si pantofii din piele curca, „Proletarul” cu stofele, „Metalurgia” cu utilajele. Fiecare intreprindere avea stabilit un numar exact de steaguri si stegulete. Ce care ducea portretul „Tovarasei” nu putea fi decât secretarul PCR al fabricii, cel care-l ducea pe al „Tovarasului”, chiar directorul! Dar trebuia sa fii cineva in întreprindere sa-l duci pe Lenin sau pe Stalin! Erau bete cu 23 august în vârf, facut din polistiren! Cei care tânjeau dupa acestea erau copii, pentru ca, dupa defilare, rupeau polistirenul cu “23″ si ramâneau cu batul foarte bun pentru „luptele de strada” din jurul blocului. Intr-un an, ne amuzam copios când, intr-un car alegoric era reprezentat Iosip Broz Tito, in chip de macelar, cu o secure in mâna si plin tot de sânge! „Tito, calaul!”, asa trebuia sa strigam cu totii!

Copilarind cu…Eugenia!

Nu exista copil sau om matur sa nu fi simtit gustul delicios al celebrei „Eugenia”! Era mare, foarte mare in comparatie cu ceea ce se vinde astazi sub acelasi nume. Erau ambalate in hârtie, care intotdeauna era patata de grasime. Crema din belsug iar biscuitele moale. Imi amintesc de faptul ca biscuitii erau uniti la mijloc pe lat, nu pe lungime, cum sunt cei din ziua de azi. Eugenia a aparut prima data in 1953, când a avut loc Festivalul de la Bucuresti, dar si al mortii lui Stalin. Mai erau biscuitii „Mirela”, vrac, sau „Voinicel”.
Dar erau si cozile, cea de la ulei, unde veneai cu sticla de acasa, care era umpluta cu polonicul si cu o pâlnie. Sau coada de la lapte, te sculai de dimineata, lasai sticla la rând, te duceai acasa si mai trageai un pui de somn, dupa care reveneai la rând. Va mai amintiti de halvaua bulgareasca, la cutie rotunda, de aluminiu? Dar de cozile la pâinea pe cartela, doua pâini pentru o familie de patru persoane zilnic? Imi amitesc de un carnetel pe care vânzatoarea il „icsa”. Statea la coada pâna venea masina, dar parca pe atunci, pâinea avea un gust mai bun. Sau asa mi se parea mie.

Ultimul 23 August

În ’89, sarbatoarea nationala a cazut într-o miercuri. Manifestările omagiale au început însa luni, 21 august. Simultan, s-au desfasurat demonstratii la scara redusa în marile orase din tara. Parca presimtea ceva Dictatorul. Si parca n-a mai fost un 23 august atât de asteptat ca in alti ani. Ne saturasem de Eugenia si pâine, chiar daca erau excelente, n-aveam emisiuni la tv decât pâna la ora 22, ni se stingea si lumina, nu puteam iesi din tara, stateam la cozi infernale pentru orice. Insa, daca terminai o facultate, erai repartizat la un loc de munca sigur, daca lucrai intr-o intreprindre primeai locuinta, apoi, daca doreai sa-ti cumperi un apartament, puteai sa-l achiti in rate, pe salariile sotului si sotiei. Când mi-am cumparat apartament, mi-am cumparat si masina, aveam la rate de mâncam pâine intermediara cu hamsii de crapam! Dar am putu sa-mi cumpar si casa si masina, din doua salarii amarâte. Astazi, mai poti? Dar când venea seara si iar incepeau stirile si oprelistele, ma gândeam ca vine el 23 august si suntem liberi, ne ducem in parc, la bere si mici! Si la defilare!
Dan MINDIRIGIU