Bacău: Un tren cu 600 de călători a lovit un tractor la o trecere la nivel cu calea ferată

andreescu.jpg Un tren în care se aflau aproximativ 600 de persoane şi care se deplasa de la Piatra Neamţ spre Bucureşti a lovit în plin un tractor la o trecere la nivel de calea ferată, în dreptul localităţii Răcăciuni, judeţul Bacău, nicio persoană nefiind rănită.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, accidentul s-a produs la un kilometru distanţă de Halta localităţii Răcăciuni, la ora 10.21, la o trecere de nivel cu calea ferată fără bariere, dar care era semnalizată acustic şi luminos.

În trenul rapid Piatra Neamţ – Bucureşti, care are în compunere zece vagoane, se aflau 588 de persoane, în urma accidentului nefiind înregistrată nicio victimă, a declarat Andrei Grecu, de la ISU Bacău.

Potrivit sursei citate, din primele date se pare că şoferul unui tractor cu remorcă nu a respectat semnalele acustice şi a trecut calea ferată fără să se asigure. În urma impactului, locomotiva trenului a fost avariată.

Sursa citată a mai spus că şoferul tractorului, în vârstă de 29 de ani, este în stare de şoc.

După ce a fost eliberată calea ferată, trenul s-a deplasat în prima gară a localităţii învecinate, unde urmează ca locomotiva să fie schimbată. Andrei Grecu nu a putut preciza dacă, la ora actuală, circulaţia feroviară în zonă a fost reluată.
sursa: mediafax

Adauga un comentariu

*