Codul Educatiei, pe felii ( VI )
Structura invatamântului preuniversitar

mircea-miclea.jpgContinuam prezentarea unor prevederti din Codul Educatiei, cu doar câteva zile inaintea luarii unei decizii la nivel guvermanetal privind aprobarea si implementarea noilor legi ale educatiei. De aceasta data, ne-am oprit asupra prevederilor referitoare la educatia timpurie, ciclul primar, ciclul gimnazial, noua modalitate de admitere a absolventilor de gimnaziu in invatamântul liceal si noutatile intervenite la nivelul celei mai inalte trepte a invatamântului preuniversitar, invatamântul secundar superior.

Educatia timpurie, intr-o noua viziune

Conform Codului Educatiei, prima treapta de pregatire pentru educatia formala este educatia timpurie, anteprescolara si prescolara, care asigura intrarea copilului in sistemul de invatamânt obligatoriu, prin formarea capacitatii de a invata si prin implicarea tuturor actorilor cu care copilul interactioneaza – membrii familiei, personalul din institutiile destinate educatiei timpurii si comunitatea locala. Fata de ceea ce stiam deja despre educatia timpurie au intervenit câteva schimbari. Prima dintre acestea ar fi aceea ca, alaturi de crese si gradinite, au aparut centrele pentru educatie si interventie timpurie. A doua modificare consta in precizarea ca, pentru asigurarea legaturii cu familia, in incinta creselor, gradinitelor, centrelor pentru educatie si interventie timpurie pot functiona Centre de Resurse pentru Parinti, dupa un regulament specific, elaborat de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii. Codul precizeaza, de asemenea, ca educatia anteprescolara se organizeaza pentru copiii cu vârste între 0 si 3 ani, in crese sau in centre pentru educatie si interventie timpurie, in functie de solicitarile existente la nivelul comunitatilor locale, in timp ce invatamântul prescolar se organizeaza pentru copii in vârsta de 3 – 6/7 ani, in gradinite cu program normal, prelungit si saptamânal sau in centre pentru educatie si interventie timpurie. Formatiunea de studiu la nivelul educatiei timpurii a ramas tot grupa de copii, constituite pe criteriul vârstei. Toate resursele necesare realizarii educatiei timpurii in teritoriu trebuie sa fie asigurate, conform Codului Educatiei, de autoritatile admionistratiei locale si de inspectoratul scolar judetean.

Evaluare a competentelor, la sfârsitul ciclului primar

La nivelul invatamântului primar nu prea sunt noutati. În clasa I vor putea fi înscrisi copiii care au urmat grupa mare, pregatitoare pentru scoala si care implinesc vârsta de 6 ani pâna la data inceperii anului scolar. La cererea scrisa a parintilor, tutorilor sau a sustinatorilor legali, pot fi inscrisi in clasa I si copiii care au urmat grupa mare, pregatitoare pentru scoala si care implinesc vârsta de 6 ani pâna la sfârsitul anului calendaristic, numai daca dezvoltarea lor psihosomatica este considerata corespunzatoare, in caz contrar, inscrierea acestor copii in clasa I urmând sa fie amânata cu un an. Codul Educatiei precizeaza ca Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii poate organiza programe de tip a doua sansa in vederea promovarii claselor I – IV pentru persoane care, din diferite motive, nu au absolvit invatamântul primar pâna la vârsta de 14 ani. Noutatea, la acest nivel, consta in precizarea ca la absolvirea ciclului primar va fi realizata o evaluare nationala a competentelor de baza dupa o metodologie elaborata de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii si aprobata prin ordin al ministrului.

Un nou tip de admitere in invatamântul liceal

La nivelul invatamântului gimnazial, denumit in Codul Educatiei invatamânt secundar inferior, noutatile apar abia la sfârsitul acestui ciclu de invatamânt, respectiv la nivelul clasei a VIII-a. Apare, insa, o noutate menita sa motiveze elevii pe parcursul intregului ciclu gimnazial: media generala obtinuta pe parcursul claselor V – VIII va deveni indicator general in raport cu standardele nationale de evaluare continua. Prin urmare, elevii sunt motivati sa invete cât mai bine, pe toata durata ciclului gimnazial, pentru a-si netezi calea de acces in trepta superioara, invatamântul secundar superior, adica invatamântul liceal. Conform Codului Educatiei, continuarea studiilor din învatamântul secundar inferior, gimnazial si in invatamântul secundar superior, liceal este asigurata pe baza unui proces de consiliere, orientare scolara si profesionala, fundamentat pe cunoasterea elevilor si pe recomandarile cadrelor didactice, precum si pe rezultatele invatarii si pe optiunile individuale. Pentru orientarea scolara si profesionala a elevilor, precum si pentru continuarea studiilor, vor fi luate in considerare urmatoarele rezultate ale invatarii: a)media generala obtinuta pe parcursul claselor V – VIII, ca indicator general in raport cu standardele nationale de evaluare continua; b) rezultatele obtinute la o evaluare nationala realizata la nivelul unitatii de invatamnt la finalul clasei a VIII-a si structurata dupa modelul testarilor internationale standardizate – ca indicator specific privind performanta competentelor-cheie formate pe parcursul intregului invatamânt general de tip comprehensiv; c) rezultatele evaluarii formative realizate pe parcursul anului scolar. „Pachetul Miclea” propune mai multe evaluari ale elevilor din ciclul gimnazial, pentru eficientizarea consilierii acestora. Codul Educatiei mai prevede ca rezultatele învatarii vor fi consemnate, pentru fiecare elev, in portofoliul personal pentru educatie permanenta, ceea ce va constitui o motivatie in plus pentru ca elevul sa invete constant bine pe intregul parcurs al ciclului gimnazial. Organizarea evaluarii nationale standardizate a elevilor de clasa a VIII-a si procedura de trecere de la invatamântul secundar inferior, gimnazial, la învatamântul secundar superior, liceal, va fi reglementtata printr-o metodologie stabilita de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii, aprobata prin ordin al ministrului si care va fi data publicitatii, pentru fiecare promotie, la inceputul învatamântului secundar inferior, gimnazial. Si la acest nivel, M.E.C.I. va putea organiza programe de tip a doua sansa in vederea promovarii claselor V – VIII pentru persoane care depasesc cu peste 4 ani vârsta corespunzatoare clasei si care, din diferite motive, nu au absolvit invatamântul secundar inferior, gimnazial.

Diploma de Bac si certificat de absolvire

Prea multe noutati la nivelul invatamântului liceal – numit acum invatamânt secundar superior – nu prea sunt. Ca si pâna acum, invatamântul liceal se organizeaza si functioneaza in unitati de invatamânt de tip liceu, colegiu sau colegiu national, dupa caz. Vor exista, ca si pâna acum, formele de invatamânt liceal de zi, seral, cu frecventa redusa si la distanta. Apar, insa, precizari importante privind filierele si profilurile invatamântului liceal: filiera teoretica, cu profilurile umanist si real; filiera tehnologica, cu profilurile tehnic, servicii, exploatarea resurselor naturale si protectia mediului; filiera vocationala, cu profilurile militar, ordine si securitate publica, teologic, sportiv, artistic si pedagogic. Durata studiilor în învatamântul secundar superior, liceal, poate fi, dupa caz, de 4 sau de 5 ani si va fi stabilita prin planurile cadru de învatamânt. Finalizarea învatamântului secundar superior, liceal, va fi atestata printr-un certificat de absolvire, care confera dreptul de acces in invatamântul postliceal si dreptul de sustinere a examenului national de bacalaureat, respectiv a examenului de certificare/atestare a competentelor profesionale si a competentelor digitale, de folosire a calculatorului. Absolventii invatamântului secundar superior, liceal, vor obtine si un portofoliu personal pentru educatie permanenta si, la cerere, foaia matricola. În cazul întreruperii studiilor se recunoaste fiecare an scolar promovat. La cerere, se elibereaza un document de certificare a studiilor efectuate si o copie a portofoliului personal pentru educatie permanenta, completat la zi. In cazul continuarii studiilor, documentul original se transfera intre unitatile scolare.Absolventii invatamântului secundar superior, liceal, care sustin si promoveaza examenul national de bacalaureat dobândesc si diploma de bacalaureat, care le da dreptul de acces in invatamântul superior. (St.O.)

Adauga un comentariu

*