Sfârsitul acestei luni, mai exact ziua de 30 august este data unei sarbatori crestine pe care Alexandrii si Alexandrinele din România o serbeaza ca reprezentând patronul lor. Din pacate aceasta zi ce prevesteste inceputul toamnei, aminteste românilor, si-n special ardelenilor, un trist eveniment ce a indoliat harta României, respectiv raptul savârsit asupra pamântului românesc din nord-vestul tarii noastre, in aceeasi zi a anului 1940.
Este vorba de odiosul Dictat de la Viena când reprezentantii nazismului hitlerist de la Berlin si a fascismului lui Mussolini de la Roma isi arogau dreptul de a rescrie prin forta si amenintare istoria acestei parti a Europei. Victima era tara noastra, iar beneficiara Ungaria hortista care neputând sa uite Trianonul de dupa primul razboi mondial, a primit in dar o buna parte din Transilvania – pamântul românesc de peste munti.
Luând cunostinta de intinderea raptului ce ii era impus, presa vremii relata ca ministrul nostru de externe de atunci, ce reprezenta România la tratative – Mihail Manoilescu – a suferit un atac de cord care l-a adus la un pas de deces.
Prin contrast, românii adevarati nu pot uita desigur, candoarea si seninatatea cu care un presedinte postdecembrist semna tratatul cu Ungaria, prin care România ceda pamânturile românesti din sud-estul tarii, vecinului de la rasarit ce se pretinde cu aroganta si sfidare contra Europei, a fi o mare si puternica putere europeana.
Imi amintesc, din presa de acum câtiva ani, ca la o discutie Putin – Bush, conducatorul de la Kremlin, referindu-se la Ucraina, ar fi afirmat ca: „Ucraina nici nu este un stat”, ca „in fond o parte din teritoriile sale au apartinut altor state est-europene. Iar cea mai mare parte sunt un cadou din partea Rusiei”. Iata de ce Vladimir Putin, ce detine ferm frânele puterii in Rusia, trebuie sa se faca auzit la Kiev, unde ecourile spuselor sale – „cât va mai exista acest stat in actualele sale granite?” – nu pot fi ignorate.
Av. Gh. DALBAN
