Nu mai exista niciun film fara sânge; in retetarul scenariului va intra si o cantitate din lichidul rosu-emotional care socheaza burghezul infipt seara in fotoliu; macar 10% din ecran sa fie improscat cu sânge, chiar daca e vorba despre suc concentrat de tomate. Vederea sângelui produce oroare, groaza, repulsie, inseamna suferinta, eventual moarte chiar daca ne referim doar la niste eroi fictivi. Vasul uman spart prin tortura si violenta nu lasa pe nimeni indiferent stârnind atitudini transante: de partea cui te afli, a victimei sau a agresorului, cu cine tii, pe cine condamni. Sângele dezvolta pasiuni, ura, iubire, razbunare, fanatisme. Nu cunosc oameni care sa ramâna pasivi in fata sângelui, acest tesut miraculos, cu valente simoblice si existentiale: sânge – egal – viata, lucru stiut de toata lumea, loc comun. De aceea si este exploatat… la sânge, excesiv de cei interesati sa capteze controlul asupra constiintelor, modelatorii „noii ordini mondiale”, concept despre care auzim multe si stim mai nimic. In acest sens filmul, ca arta vizuala de o nemarginita accesibilitate si forta de inrâurire a fost confiscat, chiar asa, confiscat, ca o redutabila scula de manipulare, alaturi de altele, in obtinerea, ca in orice dictatura, a individului de care este nevoie. Prin cablu el intra in toate casele difuzând un meniu psihologic american complet, cu mesaje subliminale, intr-un ambalaj emotional persuasiv; nici nu stii când incepi sa gândesti conform cu ceea ce si-au propus autorii subtilei manipulari; ti se inlocuieste capul cu capul lor, te simti alaturi de cine vor ei, iubesti si urasti ca si ei, cumperi ce cumpara ei, devii copia lor, te rinocerizezi, devii masa. Dupa acel 11 septembrie fatidic, enigmatic, tenebros, cu morti inocenti si valuri de sânge, un soc teribil a izbit lumea: atentatorii au primit un nume odios: sunt talibanii; tinta a fost fixata, so pe ea! Capii Clubului Bilderberg care ne conduc din umbra destinele stiu sa creeze evenimente devastatoare, transmise in direct de televiziuni. Indignarea strabate ca un frison constiintele si, ca teleghidat devii partizanul inregimentat Cruciadei impotriva terorismului, fara sa-ti mai pui si alte intrebari despre cauzele terorismului din lume. Cititi un program HBO si va e indeajuns sa va faceti o parere despre cum ni se baga pe gât modul de viata american cu valorile lui superficiale: consumism turbat, voracitate, profit maxim prin orice mijloace, aventura, sex, droguri, libertinaj, divertisment, cosmopolitism… Pe coperta a II-a scrie: „Excesul de sânge dauneaza grav societatii!” Punere in garda sau cinism mascat? Tocmai cei care folosesc sângele „propagandistic”, urmariti titlurile filmelor, ne recomanda evitarea sângelui! Vor, oare, sa ne obisnuim cu violenta din societatea de azi? S-o consideram ca pe un dat natural? Vor sa ne directioneze potentialul agresiv, stârnit de nemultumirile sociale, spre tinte false? Sa acceptam jungla sociala, asa cum este, ca pe o fatalitate? Vor sa ne pregateasca pentru supunere oarba? Se stie ca un excitant chiar agresiv, dar repetat, induce inhibitie, probabil o inhibitie sociala, atât de convenabila bogatilor lumii, fara razvratiri. Iar daca va lasati gura prea sloboda, faceti cunostinta cu sângele, cu catusa si pistolul cu electrosocuri.
Diabolic instrument de implementare „placuta” a altui cap in locul capului dumneavoastra! Este filmul american si numai american, prezent pretutindeni, in orice loc, in fiecare clipa, din Australia pâna in Groenlanda, istoria, religiile, afacerile, poluarea, binele si raul, demografia, foametea, razboaiele regionale pentru petrol, absolut totul este ambalat si vândut prin grila americana ca vehicul pentru instaurarea si consolidarea „Noii ordini mondiale”.
Folosind, fara menajamente etice, sângele.
Sângele ca diversiune, ca „descatusare” a instinctelor primare.
Ovidiu GENARU
