Modificarea, prevazuta de un proiect recent al Ministerului Sanatatii, nu este vazuta cu ochi buni de medicii din Spitalul Judetean Bacau
Medicii din spitalele de stat vor trece, de la 1 septembrie, la un program de lucru de opt ore pe zi, stabileste un proiect normativ recent al Ministerului Sanatatii. „Programul de dimineata pâna la prânz este cel aplicat inainte de 1989 si nu e eficient. Multi medici pleaca din spital pâna la ora 12 si merg in privat, iar pacientii ramân internati si asteapta pâna a doua zi deoarece nu li se cer analize in aceeasi zi. Vrem sa trecem la programul de lucru european, de dimineata pâna dupa-amiaza, cu pauza de masa (pauza de o ora, ceea ce inseamna prelungirea programului obligatoriu pâna la orele 17 – n.red.)”, a declarat medicul Raed Arafat, secretar de stat. De la aceeasi data, prevede proiectul, se va reduce programul medicilor care fac garzi. „Dorim ca medicii sa nu mai ramâna dupa garzi sa lucreze in spital. E o masura de protectie a pacientilor, deoarece un medic obosit poate face greseli”, a adaugat oficialul Ministerului Sanatatii.
„Mi se pare o prostie”
Schimbarea programului de lucru a provocat nemultumiri in rândul medicilor din Spitalul Judetean Bacau. „Mi se pare o prostie si nu cred ca se poate aplica. Vor sa faca economie, dar nu se gândesc, de exemplu, la medicii care câstiga un ban in plus lucrând in privat, la cei cu copii mici sau la cei care trebuie sa faca naveta. Cresterea timpului de lucru ii va determina pe medici sa aleaga privatul in detrimentul spitalului de stat sau chiar sa emigreze. Reducerea garzilor va aglomera ingrozitor Unitatea de Primire Urgente”, a declarat medicul-sef de la Urgente, Liliana Petrescu. „Cred ca de fapt vor sa rupa din garzi, sa faca economie, de parca am avea salarii foarte mari”, a comentat un grup de medici de la Maternitate. „Nimeni din spital nu e de acord cu aceste schimbari. Nu cred ca se va fluidiza activitatea din spital, cred ca vor de fapt sa faca economii reducând garzile. Vor sa ne bage pe gât o ora pentru masa, dar nu sunt niciun fel de amenajari pentru odihna sau relaxare in acel interval”, a spus medicul-sef de la Boli Infectioase Adulti, Adina Lupu. „Nu inteleg de ce sa fiu obligata sa stau o ora in plus in spital doar ca sa manânc. Cred ca vor ca medicii sa aleaga daca se dedica cu totul spitalelor de stat sau pleaca la privat”, a declarat medicul-sef de la Oftalmologie, Dana Caltaru.
Alin LEANCA
ARAHAT