Delicventa juvenila la cote alarmante

minori.jpgIn 2009, in judetul Bacau au fost sesizate comiterea a 434 de fapte de catre 443 minori. In 102 din aceste fapte au fost implicati minori sub 14 ani, 76 elevi, iar 29 in abandon scolar. 48 au fost din mediul urban si 57 din cel rural.

“Fenomenul delincventei juvenile, ca forma de incalcare a normelor de drept, este plasat, de cele mai multe ori, in sfera inadaptarii, a tulburarilor de comportament si personalitate, implicând o serie de probleme complexe la nivel individual, familial si comunitar”, spune comisar sef Valerica Manole, sefa Compartimentului Analiza si Prevenire a Criminalitatii, din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Bacau. Atât minorul delincvent, cât si minorul victima sunt o consecinta a transformarilor structurale inregistrate de societatea româneasca pe plan economic, social, spiritual si comunitar. Potrivit conceptului de maturizare sociala, delincventul apare ca un individ cu o insuficienta maturizare sociala si cu dificultati de integrare sociala, care intra in conflict cu cerintele unui anumit sistem valorico-normativ, inclusiv cu normele juridice. Oricare ar fi faptele comise impotriva unui copil, lovituri, furt, etc. ele au nu numai efecte fizice previzibile, ci si efecte psihice traumatizante, acestea fiind de lunga durata si aproape total imprevizibile. Copilul este o victima ideala. Prin fortele sale reduse, prin teama lui, constienta sau neconstienta, el devine anxios in mare masura, si sentimentul sau de inferioritate il paralizeaza de asa maniera incât nici nu incearca sa se apere de agresor. In schimb, efectele negative pe care le genereaza maltratarea lui fizica si psiho-emotionala ii deformeaza caracterul si personalitatea. Printre cele mai intâlnite modificari comportamentale ale minorului victima a unor infractiuni, se numara depresia, inchiderea in sine, lipsa respectului fata de sine, anxietatea accentuata, atitudinea tematoare, lipsa de vitalitate, agresivitatea, instabilitatea emotionala, tulburari de somn, comportament anormal pentru vârsta si nivelul de dezvoltare, pasivitatea sau docilitatea excesiva, tentative de sinucidere sau mentionarea suicidului in conversatie, dependenta extrema, randamentul inferior capacitatilor sale, tendinta de a fura, incapacitatea de a avea incredere in cineva.

Cauze specifice

Analizând atât conditiile care au favorizat comiterea unor infractiuni de catre minori cât si informatiile obtinute in urma discutiilor purtate cu politistii de la judiciar si ordine publica, se pot desprinde mai multe cauze specifice. Necunoasterea de catre parinti a anturajului, locurilor si mediilor frecventate de minori, influenta unor infractori aflati in anturajul minorilor prin determinarea acestora sa comita infractiuni, lipsa unei legaturi permanente intre familie si scoala, sau discontinuitatea in educatie si supravegherea copiilor de catre parinti sau ocrotitorii legali, sunt principalele cauze stabilite.

Comportamente deviante si delincvente

Aspectele comportamentale deviante si delincvente sunt fuga in mod repetat de la domiciliu, absentele nemotivate de la scoala, dezinteresul fata de invatatura sau abandonarea scolii, hoinareala, vagabondajul, libertinismul, consumul de bauturi alcoolice, droguri, aurolac, tendinte de aventurism, de constituire in grupuri in scopul comiterii de infractiuni, alegerea unor anturaje din care fac parte infractori majori, sfidarea legilor, normelor de disciplina si a celor de convietuire sociala, portul unor arme albe, a unor substante lacrimogene sau paralizante, cu scopul de a fi folosite la atac sau aparare.
Dan MINDIRIGIU

Adauga un comentariu

*