Românii generatiei a III-a isi mai amintesc, desigur, de evenimentele petrecute acum 70 de ani, la inceputul toamnei. Era preludiul celui de-al Doilea Razboi Mondial ce avea ca prima prada a sacalilor de la Kremlin si ai lui Hitler, care instaurasera nazismul in Polonia, tara prietena din nordul României. Aceasta fusese invadata, in ciuda celor mai elementare prevederi ale raptului international si impartita intre cele doua puteri totalitare cu care se invecina la est si respectiv la apus.
Bacaul se afla pe traseul urmat de polonezii in bejenie, ce beneficiau de intelegerea si umanismul ce caracterizeaza poporul nostru. Insasi autoritatile poloneze de la cel mai inalt nivel au preferat teritoriul tarii noastre pentru tranzitul ce-i fusese impus, catre apusul Europei. Dupa cum consemneaza istoria de inceput al celui de-al Doilea Razboi Mondial, prima lovitura a fost data de puhoiul de tancuri nemtesti si de „stukasurile” lui Göring (mâna dreapta a lui Hitler, ajuns din zugrav conducatorul celui de-al Treilea Reich). El se considera chiar alesul lui Dumnezeu, nu numai al poporului german, pentru a realiza visul secular al nemtilor, de extindere prin forta al „spectrului vital” – „Deutschland, Deutschland, über ales” aparea la orizontul visurilor armatei germane, a carei inflacarare era supravegheata si de trupele SS insarcinate sa reprime orice manifestare de defetism din rândurile armatei.
Naivitatea in politica a francezilor a permis reinarmarea regiunii Rhur, unde ingeniozitatea, priceperea si abnegatia nemtilor au reusit o reinarmare care nu era interzisa decât pe hârtie. Industriasii capitalisti din cele doua tari au trecut peste lectiile istoriei dându-si mâna pentru profituri realizate fara scrupule.
Fapt este ca dupa ce trupele germane au ocupat dinspre vest cea mai mare parte a teritoriului polonez, sinistra „opera” de masacrare a unei tari cu veche traditie europeana, a fost definitivata de Armata Rosie si al ei stapân, odiosul gruzin de la Kremlin, despre care se spunea atunci ca are puternice resentimente si antipatie fata de polonezi.
Nemaiexistând acum un Napoleon I (indragostit de frumoasa contesa Walewska), care sa-l infrunte pe tarul Rusiei imperiale de atunci (Alexandru I), Polonia a disparut pentru un timp de pe harta tarilor libere ale Europei.
Prietenia franco-polona s-a mentinut, totusi. Ea a fost cimentata de fiul Walewskai, care i-a daruit lui Napoleon si Frantei de mai târziu pe viitorul ministru de externe al Frantei (intre 1855 si 1860). Acestuia ii datoram si sprijinul ce ni l-a acordat pentru Unirea Principatelor Române din 1859. Este vorba de Alexandru Walewski, care a participat activ la rascoala poloneza din 1830-1831, dupa care a emigrat in Franta.
Av. Gh. DALBAN
