Investitorii straini, obisnuiti cu zgomotul politic din România

Situatia politica ar putea avea un impact „superficial” asupra încrederii consumatorilor si investitorilor din România, întrucâ majoritatea sunt deja obisnuiti cu „zgomotul” politic din tara, si se va calma probabil pâna la finele anului, a afirmat pentru MEDIAFAX analistul Moody’s Kenneth Orchard.”Efectele imediate (ale ruperii coalitei din România – n.r.) asupra economiei ar trebui sa fi reduse. Pe termen scurt, exista doar o legatura slaba între politica si productia economiei. Desigur, ar putea exista un impact superficial asupra încrederii consumatorilor si investitorilor în România, dar majoritatea românilor si investitorilor în România sunt probabil obisnuiti cu zgomotul politic din tara”, a afirmat Orchard. El a afirmat ca situatia politict actuala este în mod evident legata de viitoarele alegeri prezidentiale.
„Situatia se va calma probabil pâna la finele anului. Totusi, daca instabilitatea politic va continua sa se mentina la nivelul actual, acest lucru va întârzia reforma structurala si va limita consolidarea fiscala, zone unde România se afla în spatele altor state din Europa”, a aratat analistul Moodys’. El a mentionat ca reprezentantii FMI au aratat „un grad remarcabil de toleranta” fata de România în ultimele sase luni, probabil întrucât au înteles ca mediul politic va fi „tumultuos” înainte de alegeri. „Totusi, FMI se asteapta probabil sa vada realizarea de progrese mult mai rapide anul viitor”, a spus Orchard.

Adauga un comentariu

*