L-am revazut pe Ceausescu!

Sincer, nu prea-l regret pe Ceausescu. Desi, uneori, ii aduc numele in discutie. Si cu cei mari si cu cei mici. Cu cei mari mai vorbim despre vremurile de odinioara, pe când “odiosul” era la putere. De cum stateam la coada la lapte, cum lasam sticlele in fata magazinului, cu banii in ele, cum ne duceam acasa si mai trageam un pui de somn si cum reveneam peste câteva ore si gaseam sticla ori cu lapte, ori cu bani, dar era la locul ei. Lasati acum o sticla de lapte cu banii in ea, in fata unui magazin. Magazinul il veti mai gasi, poate, sticla, nu! Dar ce, pe vremea aceea nu erau politisti de nu-i prea vedeai pe strada sau erau hoti mai putini? Cred ca si una si alta. Acum sunt insa in numar egal, iar, din când in când, se mai confunda intrte ei! Dar sa spun ceva despre sticla de lapte. Asm gasit una de pe vremea lui Ceasca. Stiti ce scria pe ea, “a se spala dupa golire”. Acum nu mai exista sticle de lapte, ci pungi. Ei bine, am luat acea sticla in casa si pun in ea, de fiecare data când imi ramâne, câte o moneda de 50 de bani. Sa vedem când s-o umple si cât intra in ea. Dar nu despre asta vroiam sa vorbesc, ci despre Ceausescu. Mi-am adus aminte vazând in fata ochilor si sticla de lapte dar, mai ales, pe minipremierul nostru, celebrul Boc. Cei care aveau in decembrie 1989, cel putin 15 sau 16 ani, isi aduc aminte cum in acea iesire de pomina in fata bucurestenilor, Ceausescu tot incerca sa ne ameteasca cu promisiuni de genul “vom creste alocatia pentru copii”, “Vom mari salariile”, “vom…vom…vom…”. Dar n-a tinut. A fost nevoit sa renunte la orice crestere. Când s-a spart coalitia, pe micile ecrane a apaut Boc. Si ce facea “marele” Boc? Promitea. La fel ca si Ceausescu. Ca a marit pensilile sociale, ca a crescut punctul de pensie, ca vor fi bani pentru investitii, ca vor fi bani pentru..si pentru…si pentru… La fel ca si Ceausescu. Presimte ceva minusculul premier? Numai de-ar fi asa. Ca ne-am cam saturat de atâtea promisiuni, neonorate, dar parfumate cu iz electoral. E timpul ca Basescu si ai lui s-o ia pe urmele lui Ceausescu. Nu in pamânt, fereasca Dumnezeu, ci oriunde, numai sa plece. “Vom mari alocatia pentru copii…vom mari….vom mari…”. Era in decembrie 1989. Urmeaza decembrie 2009. Poate vor veni altii sa ne mareasca…doleantele.
Dan MINDIRIGIU