Planul de Management al Bazinului Hidrografic Siret are ca scop atingerea starii bune a corpurilor de apa pâna in 2015
Directia Apelor Siret (DAS) Bacau a organizat ieri ultima dintr- serie de dezbateri publice pentru elaborarea Planului de Management al Bazinului Hidrografic Siret, document ce urmeaza sa fie integrat intr-un Plan National in domeniu, iar acesta aprobat de Guvern si prezentat (anul viitor) Comisiei Europene. „Suntem aproape de finalizarea planului de management bazinal, ce cuprinde masurile pe care autoritatile locale si agentii economici trebuie sa le ia pentru ca, pâna in 2015, conform directivelor UE, sa se atinga starea buna a apelor. Se urmareste astfel o gospodarire echilibrata a resurselor de apa si protectia ecosistemelor acvatice”, a explicat Irina Florescu, purtatorul de cuvânt DAS.
Potrivit spuselor sale, directiva-cadru in domeniu prevede atingerea starii bune a corpurilor de apa (de suprafata si subterane), conservarea acestei stari, atingerea potentialului ecologic bun pentru corpurile de apa puternic modificate si artificiale, conformarea cu obiectivele europene de mediu pentru ariile protejate. Starea apelor depinde de presiuni chimice (exercitate de localitati, industrie si agricultura) si hidromorfologice (cauzate de constructiile hidrotehnice).
Surse de poluare
Printre sursele de poluare a apelor bacauane din Bazinul Hidrografic Siret, asa cum reies din dezbaterile amintite, se numara societatile Letea, Amurco, Chimcomplex, Carom, Subex, Rafo, Tiseco, Depcoinf MDB si Petrochemical Trading (apartinând industriilor celulozei si hârtiei, alimentara, chimica, metalurgica si de prelucrarea titeiului), unitatile cu activitati zootehnice Suinprod Siret, Agroindustriala, Agricola International si Penitenciarul de Maxima Siguranta Bacau, precum si aglomerarile umane din localitatile Bacau, Onesti, Slanic Moldova, Moinesti, Comanesti, Buhusi, Târgu Ocna, Sascut si Caiuti.
Alin LEANCA