De vreo câtiva ani incoace ma confrunt cu o situatie cel puţin ciudata. Unii sefi de institutii, care fac obiectul unor anchete jurnalistice, refuza sa-mi raspunda la telefon, atunci când le solicit vreo declaratie. In mintea lor, sunt convinsi ca, daca nu imi ofera un punct de vedere vizavi de o situatie semnalata, subiectul cu pricina pica. Total fals! Datoria mea de jurnalist este sa solicit punctul de vedere persoanei incriminate, dar nu este obligatia mea sa-i scot omului cuvintele din gura cu forta. Daca datele adunate in conturarea anchetei sunt credibile, reale si suficiente, ancheta este perfect valabila, chiar daca la finalul textului voi scrie: „nu a putut fi contactat” sau „a refuzat sa ofere vreo declaratie”. Problema mea ca ziarist nu este aceea ca „pusii la zid” refuza sa raspunda la telefon, ci faptul ca au ajuns in functii cheie niste infantili. Adica, niste oameni mari cu creiere de adolescenti frustrati. Pe lânga acestia, mai e si o alta categorie, la fel de ciudata: infantilii isterici. Aceia care doar când aud intrebarea sau acuzatiile se apuca de zbierat in telefon, de zdruncina timpanul ziaristului. De parca jurnalistii ar trebui sa se simta vinovati ca respectivul sef de institutie a ajuns subiect de presa.
Când eram copil, aveam senzatia ca oamenii mari se comporta ca oamenii mari si copiii, precum copiii. Acum, când am ajuns si eu om in toata firea, imi dau seama ca de fapt, multi dintre oameni mari fac exact ceea ce fac cei mici. Adica, pe scurt, n-au mai evoluat. Chiar daca au prins un culoar favorabil si au ajuns sa conduca anumite institutii si sa ia decizii importante, in mintea lor ramân niste puerili. Multi dintre ei caracterizati prin crize puberale. Din punctul meu de vedere, extrem de penibile. Si culmea, in sinea lor, au senzatia ca gândesc profund. Ca stiu sa fenteze sau sa faca „slalom diplomatic” printre ziaristi. Total fals!
Astept ziua in care sa pot discuta orice subiect jurnalistic deschis, cu toate cartile pe masa. Ziua in care cel acuzat sa raspunda firesc si barbateste, in ton cu functia pe care o ocupa. Ca eu, ca ziarist, sa-mi zic in gând: e vinovat, dar macar e barbat! Deocamdata am convingerea ca in multe dintre institutiile publice din Bacau sefii au cosuri pe fata. Scuzati! In limbaj medical: acnee juvenila! (Olimpia FILIP)
