Obiecte didactice, la Sala Polivalentă Bucuresti

Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti, Guvernul – Institutia Prefectului Municipiului Bucuresti si EXPO 24 vor organiza în perioada 22 – 24 octombrie, la Sala Polivalenta, cea de-a V-a editie a Târgului educational Bucuresti. Evenimentul este conceput ca o manifestare formata din expozitia de mijloace si materiale didactice, table interactive, soft educaţional, oferte pentru profesori, directori, reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ de la nivel preşcolar, până la nivel universitar şi părinţi, iar cea de-a doua parte, formată din conferinţe şi prezentări de produse didactice, concursuri cu premii, toate respectând tematica evenimentului. Elevii, parintii, precum si cadrele didactice vor putea gasi la târg materiale didactice (proiectoare, table interactive, tablete grafice), mulaje, harti, table scolare clasice, aparatura de laborator (chimie, fizica, biologie, geografie), soft educational (soft de matematica pentru profesori, soft de matematica pentru elevi, cursuri interactive de biologie, geografie, istorie, chimie, fizica), mobilier scolar (modele noi de banci si catedre, dotari sali de sport), carte educationala (manuale, dictionare, literatura universala), oferte educationale (tabere scolare, programe educationale), conform Agerpres. În expozitie, în zona centrala va fi amenajata o sala de clasa, atât realizarea, cât si dotarea acesteia fiind facute de firmele participante la expozitie. Acesta va fi cadrul de desfasurare a prezentarilor de firma si a conferintelor, în acelasi timp reprezentând, prin materialele din dotare, nucleul central al expozitiei. Firmele participante la eveniment vor expune materiale didactice noi, acestea putând fi contractate pe loc sau ulterior, de la firmele expozante.

Adauga un comentariu

*